Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ședință solemnă a Parlamentului, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România: Klaus Iohannis nu a participat la eveniment (VIDEO)

Ședință solemnă a Parlamentului, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România: Klaus Iohannis nu a participat la eveniment (VIDEO)

Un articol de: - 27 Mar 2018, 08:39
Eveniment

Parlamentul se reunește marți într-o ședință solemnă, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Barasabiei cu România. În cadrul evenimentului, care este programat la ora 10.00, va fi adoptată  o "Declaraţie solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”. 

Președintele Klaus Iohannis nu va participa la această ședință. Șeful statului a fost invitat la ceremonie, însă nu va fi prezent, urmând a transmite doar un mesaj scris, potrivit Administrației Prezidențiale, citate de Ziare.com

În schimb, în plenul Parlamentului se va afla premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, a confirmat prezența la reuniunea solemnă și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, care ar urma să susţină un discurs. 

Alocuțiuni vor fi susținute și de președinții Senatului și Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea. 

La reuniune vor fi prezenți și reprezentanți ai Republicii Moldova. Este vorba despre o delegație condusă de Andrian Candu, președintele Parlamentului de la Chișinău. 

Prin declarația care urmează să fie adoptată marți, "se va reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşii politici şi drumul care trebuie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa comună de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE".

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Parlamentul Romaniei,   unire,   Republica Moldova