Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Patriarhul DANIEL TUNĂ ȘI FULGERĂ! IMAGINILE care l-au SCANDALIZAT pe PREAFERICIT! Biserica Ortodoxă SE REVOLTĂ (FOTO)

Patriarhul DANIEL TUNĂ ȘI FULGERĂ! IMAGINILE care l-au SCANDALIZAT pe PREAFERICIT! Biserica Ortodoxă SE REVOLTĂ (FOTO)

Un articol de: - 25 Mar 2018, 16:20
Eveniment

Reacție virulentă a Patriarhiei Române după imaginile scandaloase din timul protestului polițiștilor desfășurat sâmbătă în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Pe reţelele de socializare a apărut o poză cu doi protestatari care îşi făceau nevoile pe Biserica Kretzulescu.

Patriarhia Română, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu, a calificat gestul celor doi protestatari drept „sacrileg”, şi a cerut identificarea şi mustrarea celor doi în cadrul ministerului.  

"Gestul celor două persoane este, cu sau fără voia lor, un gest sacrileg şi indică, în mod evident, o absenţă totală a bunului simţ, a oricărei urme de spiritualizare şi este un gest dezonorant şi descalificant din punct de vedere moral. Instituţia pe care cei doi o reprezintă ar fi firesc să le transmită, cel puţin o mustrare pentru că este un gest care în mod evident a atras şi o imagine negativă a instituţiei respective. Dincolo de asta, este vorba şi de contextul în care, într-un oraş precum o Capitală, există această problemă elementară a toaletelor publice. Chiar şi aşa, cei doi nu au o scuză totală pentru că ştiau unde se află şi ce clădire este aceea", a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, citat de Mediafax.

Citeşte mai multe despre:   patriarhia romana,   patriarhul daniel,   MAI
 
 
 
Loading...