Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Patriarhul României va participa vineri la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, unde sunt așteptate peste 6.000 de persoane

Patriarhul României va participa vineri la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, unde sunt așteptate peste 6.000 de persoane

Un articol de: - 03 Sep 2015, 15:50
Foto: basilica.ro Eveniment

Peste 6.000 de tineri din țară și străinătate sunt așteptați să participe la "Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa", ce debutează vineri la Cluj-Napoca, informează basilica.ro.

La festivitățile de deschidere va participa Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, care se va adresa tinerilor participanți veniți la Cluj din întreaga lume. De asemenea, Patriarhul va participa sâmbătă la conferinţa susţinută de Arhim. Zaharia Zaharou de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights, Anglia, urmând ca duminică să oficieze o liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj.

Participanții vor avea parte de o serie de acțiuni în cadrul "Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Europa" printre care conferințe, discuții pe teme spirituale, scțiuni de ecologizare, ateliere de creație, spectacole de muzică populară, ușoară și folk, workshop-uri de dansuri tradiționale, spectacole de teatru interactiv, expoziții foto, grafică și iconografie. Acestea vor merge și într-o procesiune prin centrul orașului.

Întâlnirea se va desfășura în perioada 4 – 7 septembrie, la Cluj-Napoca, capitala Europeană a Tineretului în anul 2015.

Citeşte mai multe despre:   Patriarhul Daniel,   Cluj,   tineri
 
 
 
Loading...