Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Pe cardurile de sănătate nu se va inscripționa “card”: Mai multe organizații religioase s-au plâns că, citit invers, este “drac”

Pe cardurile de sănătate nu se va inscripționa “card”: Mai multe organizații religioase s-au plâns că, citit invers, este “drac”

Un articol de: -
Foto: roportal.ro Eveniment

Cardurile de sănătate, care vor fi distribuite începând cu luna septembrie, nu vor avea inscripționat pe ele cuvântul “card.” Motivul îl reprezintă o reclamație a unor organizații religioase, care s-au arătat deranjate că, citit invers, acesta este “drac,” a declarat medicul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marius Filip.

a explicat acesta, precizând că, din acest motiv, pe document va fi inscripționat “cardul,” relatează Adevărul.

Alte lucruri care nu vor fi trecute pe card sunt bolile cronice ale posesorului (la cererea organizațiilor de paceinți) și codul numeric personal al acestuia, pentru a fi protejate datele personale. În locul CNP-ului, se va înscrie un cod al asiguratului, a mai spus Marius Filip.

Unele date, cum ar fi grupa sanguină, bolile cu risc vital și acceptul pentru donarea de organe se vor realiza doar cu acordul scris al posesorului.

Distribuirea primului milion de carduri naționale de sănătate va începe luna viitoare, cu cinci ani mai târziu decât era programat.

Citeşte mai multe despre:   card de sanatate
 
 
 
Loading...