Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment A treia zi de pelerinaj la Patriarhie: Mii de oameni așteaptă ore bune pentru a se închina la racla cu cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou (VIDEO)

A treia zi de pelerinaj la Patriarhie: Mii de oameni așteaptă ore bune pentru a se închina la racla cu cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 27 Oct 2018, 17:11
Eveniment

Zeci de mii de oameni au participat, şi sâmbătă, la Patriarhie, la cea de a treia zi de pelerinaj a sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou. Oamenii au stat ore bune la coadă până să ajungă să se închine la racla cu moaştele sfântului. Până acum peste 40 de persoane au avut nevoie chiar şi de îngrijiri medicale pentru că li s-a făcut rău. 

Credincioşi veniţi din toată ţara stau în picioare, ore întregi, la cozi, pentru a se ruga la moaştele Sfantului Dimitrie cel Nou.

Oamenii aduc cu ei flori şi busuioc. După ce ating buchetele de racla sfântului, le duc apoi acasă în credinţa că le vor purta noroc.

Slujbele vor continua până luni, 29 octombrie, la prânz, când moaştele Sfântului Dimitrei cel Nou vor fi reaşezate în Caderata Patriarhală, iar cele ale Sfantului Ierarh Calinic, aduse special pentru pelerinajul de acum, se vor întoarce la Mănăstirea de la Cernica.

Acesta este cel de al doilea mare pelerinaj din România dupa cel din Iaşi, la Sfânta Parascheva.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Dimitrie,   Patriarhie
 
 
 
Loading...