Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Percheziții DNA la o primărie din Suceava, într-un caz de infracțiuni cu fonduri europene

Percheziții DNA la o primărie din Suceava, într-un caz de infracțiuni cu fonduri europene

Un articol de: B1 TV - 04 Dec 2014, 09:42
Percheziții DNA la o primărie din Suceava, într-un caz de infracțiuni cu fonduri europene Eveniment

Procurorii DNA Suceava efectuează joi dimineață patru percheziții în localitatea Udești, la sediile a instituţii publice şi două domicilii ale unor persoane fizice.

Potrivit B1 TV, se fac verificări la Primăria Udești, precum și la sediul unei Asociații de creștere a animalelor, într-un caz de infracțiuni cu fonduri europene.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare al Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2014 şi infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei, comise în perioada octombrie – noiembrie 2014”, arată DNA, într-un comunicat publicat joi.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

Citeşte mai multe despre:   fonduri europene