Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Percheziții DNA la Primăria Iași: Procurorii fac cercetări cu privire la posibile fapte de corupție care ar fi fost comise în anul 2019

Percheziții DNA la Primăria Iași: Procurorii fac cercetări cu privire la posibile fapte de corupție care ar fi fost comise în anul 2019

Un articol de: Elena Stanciu - 10 Iun 2021, 11:10
Percheziții DNA la Primăria Iași: Procurorii fac cercetări cu privire la posibile fapte de corupție care ar fi fost comise în anul 2019 Eveniment

Procurorii anticorupție fac joi dimineață mai multe percheziții la sediul Primăriei Municipiului Iași și la mai multe adrese din județ într-un dosar penal cu privire la posibile infracțiuni de corupție care ar fi fost comise în cursul anului 2019, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

 

Procurorii DNA fac percheziții la Primăria Iași 

 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în cursul anului 2019.

În cursul zilei de 10 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit 7Iasi.ro, în anul 2019, atunci când era membru PSD, Mihai Chirica ar fi propus Consiliului Local un schimb de terenuri. O firmă ar fi dat primăriei un teren de lângă Cimitirul Eternitatea, o zonă cu valoare mică de piață, și a primit în schimb un teren mult mai valoros din punct de vedere imobiliar.

În luna aprilie, la sediul Primăriei Iași au avut loc mai multe percheziții efectuate de procurorii DIICOT într-un dosar referitor la concensionarea unui teren. Mihai Chirica este urmărit penal în acest caz, fiind acuzat de omisiunea sesizării. Concret, procurorii susțin că edilul ar fi știut că terenul în cauză face obiectul unor tranzacţii dubioase.

În acest context, Chirica a anunțat că se autosuspendă de la conducerea filialei municipale a PNL.

”Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaș normal nu voi participa la nicio competiție internă în partid. Sunt cu conștiința împăcată în fața ieșenilor și a lui Dumnezeu, sunt nevinovat și am convingerea că voi demonstra cât mai repede acest lucru!”, anunța atunci Mihai Chirica.Scandalul momentului! Anamaria Prodan n-a mai rezistat! A spus totul. Ce se întâmplă, de fapt, între ea şi Reghe?

 

Citeşte mai multe despre:   DNA,   Primaria Iasi,   Mihai Chirica