Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov: 30 de persoane suspecte de evaziune de un milion de euro

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov: 30 de persoane suspecte de evaziune de un milion de euro

Un articol de: - 10 Mai 2011, 08:22
Foto: carcabot.ro Eveniment

Poliţiştii efectuează, marţi, 25 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în vederea prinderii a 30 de persoane care ar fi adus în ţară mărfuri prin firme fantomă, pe care le-au comercializat prin diverse societăţi.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul se ridică la suma de un milion de euro. Suspecţii erau urmăriţi de mai bine de jumătate de an, timp în care autorităţile au colectat informaţii conform cărora cei din urmă foloseau firme fictive pentru a aduce în ţară legume, fructe şi alte produse.

„Vizăm aproximativ 30 de persoane care, în perioada 2010-2011, au efectuat achiziţii intracomunitare de legume, fructe şi carne congelată, prin intermediul a unui număr de 36 de societăţi coemrciale, tip fantomă. Lunar, prin intermediul acestor societăţi, treceau sute de tiruri cu mărfuri care ajungeau în toată ţara. Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fapt pentru care riscă până la 9 ani de închisoare”, a declarat inspector Claudia Buradă, purtător de cuvânt Poliţia Ilfov.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii continuă percheziţiile la locuinţele suspecţilor şi la depozitul din Ilfov, unde erau duse produsele, care erau apoi vândute prin mai multe magazine.

La percheziţii participă Poliţia Ilfov, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Jandarmeria, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. Suspecţii vor fi duşi la audieri la sediul Poliţiei Ilfov.

Descinderi în Bucureşti şi judeţul Ilfov




Citeşte mai multe despre:   perchezitii,   Bucuresti,   Ilfov
 
 
 
Loading...