Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Percheziţii într-un dosar de înşelăciune cu diplome de studii. Este vizată o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic

Percheziţii într-un dosar de înşelăciune cu diplome de studii. Este vizată o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic

Un articol de: George Lupu - 23 Apr 2021, 10:56
Percheziţii într-un dosar de înşelăciune cu diplome de studii. Este vizată o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic Eveniment

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează vineri dimineaţa percheziţii domiciliare în Giurgiu şi Dolj.

Este vizată o persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei companii de interes strategic naţional, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Persoana în cauză ar fi indus şi menţinut în eroare instituţia, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate, care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de aproximativ 985.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la angajator, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce va fi administrat în cauză.

Citeşte mai multe despre:   IGPR