Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Percheziții la clubul Pandurii Târgu Jiu. Președintele clubului, suspectat de fraudă: Este o șicanare a Complexului Energetic Oltenia

Percheziții la clubul Pandurii Târgu Jiu. Președintele clubului, suspectat de fraudă: Este o șicanare a Complexului Energetic Oltenia

Un articol de: - 07 Oct 2013, 08:29
Percheziții la clubul Pandurii Târgu Jiu. Președintele clubului, suspectat de fraudă: Este o șicanare a Complexului Energetic Oltenia Eveniment

Mai multe percheziţii au loc luni dimineață la clubul Pandurii Târgu Jiu, acolo unde preşedintele Marin Condescu este acuzat de fraudă.

Descinderile se derulează la domiciliul acestuia dar şi la două firme ale sale. Condescu susţine însa că are documentele pentru toate împrumuturile clubului.

Anchetatorii au descins la sediul clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, unde au mai fost făcute percheziţii şi în cursul verii. Percheziţii au loc, luni dimineaţă, şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, al cărei preşedinte este Marin Condescu.

„Nu e nimic de ascuns este foarte bine că dânşii au decis să facă astfel de descinderi de fapt a mai fost un control acum o lună şi jumătate la care am pus la dispoziţie toate documentele. Întotdeauna banii care s-au adus la Pandurii au fost făcuți prin virament bancar sau prin documente plătite state sau orice altceva. Este o șicanare pe care o fac cei din Complexul Energetic Oltenia ca să atragă atenția de la alte lucruri importante de natură economică, dar noi nu avem niciun fel de problemă. Se vor convinge lucrurile și de data aceasta la clubul Pandurii Târgu Jiu. Nimic de natură penală nu s-a întâmplat în cei 8 ani de existență.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, percheziţiile au loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.

În cursul primăverii, conducerea Complexului Energetic Oltenia, principalul finanţator al clubului Pandurii, a depus trei plângeri penale împotriva lui Marin Condescu, cerând clarificări asupra modului de cheltuire a unor mari sume de bani.

Marin Condescu, despre perchezițiile de la clubul Pandurii Târgu Jiu
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Pandurii Targu Jiu,   frauda,   perchezitii