Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Persoanele care nu mai sunt obligate să stea în carantină la întoarcerea în România, după 1 iunie

Persoanele care nu mai sunt obligate să stea în carantină la întoarcerea în România, după 1 iunie

Un articol de: Andrei Ștefan - 01 Iun 2020, 17:05
Persoanele care nu mai sunt obligate să stea în carantină la întoarcerea în România, după 1 iunie Eveniment

Începând cu data de 15 mai, România a intrat în stare de alertă maximă, pe o perioadă de 30 de zile, pe fondul relaxării anumitor restricții în contextul epidemiei de coronavirus de pe teritoriul țării.

Deși românii care se întorc din străinătate nu au nevoie de un certificat medical (eliberat din țara de undese întorc) care să ateste faptul că nu sunt infectați cu COVID-19, aceștia sunt obligați să intre în carantină sau izolare la domiciliu.  

În cazul în care acest lucru nu este posibil, sau cetățenii solicită acest lucru pentru a nu își expune familia riscului de infectare cu SARS-CoV-2, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special amenajate de către autorități.ALERTĂ ÎN SHOWBIZ! ULTIMELE DECLARAȚII ALE LUI MARCEL PAVEL DESPRE CORONAVIRUS

 

Cine nu este obligat să intre în carantină, la întoarcerea în țară, după 1 iunie

 

Cetățenii care se întorc din zone cu risc vor intra în izolare timp de 14 zile și după data de 1 iunie, excepțați fiind doar aceia care revin în țară din zone care nu prezintă risc de infectare. 

Mai exact, măsura, valabilă până pe data de 15 iunie, se aplică pentru zonele cu risc ridicat de infectare (Spania, Italia sau alte țări cu risc mare de răspândire a virusului), fostele zone „roșii” care între timp au devenit „galbene”, informează Institutul Național pentru Sănătate Publică.

Mai mult, premierul României, Ludovic Orban, a întărit ideea:

„Până la data de 15 iunie toți cei care se întorc din țări cu nivel de răspândire a virusului, la întoarcere intră în izolare la domiciliu 14 zile, carantină doar pentru cei care cer. Măsura este până la data de 15 iunie. Sigur că cei care pleacă în ţări care nu prezintă risc, la întoarcere ei nu trebuie să se izoleze.

De exemplu din 16.000 de cetățeni care intră în România, din care cetăţeni români probabil sunt 11.000, doar jumătate dintre ei intră în izolare la domiciliu, pentru că ceilalţi vin din ţări unde nu este necesară izolarea la domiciliu”, a punctat prim-ministrul.

 

Zborurile spre și dinspre Italia, Spania, Germania și Anglia - suspendate până la 16 iunie
 

În timpul stării de alertă, zborurile înspre și dinstre România către Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, SUA și Turcia rămân suspendate până la data de 16 iunie, în baza Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020.

Potrivit aceleiași hotărâri, vor face excepție zborurile:

a) efectuate cu aeronave de stat;

b) de transport marfă și/sau corespondență;

c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;

d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;

e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;

f) aterizări tehnice necomerciale;

g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);

h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;

i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;

j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;

k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale - C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe și al autorității competente din statul de destinație.”

 

Cum vom putea circula între localități de la 1 iunie

 

Începând cu data de 1 iunie, România intră în faza a doua a relaxării măsurilor impuse în contextul epidemiei de COVID-19.

Astfel, după această dată, declarația pe proprie răspundere pentru a putea circula între localități nu va mai fi necesară.

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut anunțul:

„În ce privește deplasările în afara localității, acestea, de la 1 iunie, vor fi libere, deci nu va mai fi nevoie de declarație când ieșim cu mașina sau cu piciorul, sau cu bicicleta din localitate”, a spus seful statului.

Ulterior, și prim ministrul Ludovic Orban a precizat că acestea vor fi eliminate, considerând că este cea mai importantă măsură relaxată.

Citeşte mai multe despre:   carantina,   Romania,   coronavirus,   COVID-19,   Klaus Iohannis,   Ludovic Orban