Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Peste 1.000 de persoane au participat la crosul dedicat veteranilor de război (VIDEO)

Peste 1.000 de persoane au participat la crosul dedicat veteranilor de război (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 26 Iun 2016, 18:38
Eveniment

Peste 1.000 de persoane au participat la VeteRun, crosul dedicat veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, informează B1 TV. Foarte mulţi copii au alergat în onoarea soldaţilor români. Şi Ionuţ Butoi, soldatul român rămas paralizat după o misiune în Afganistan, a venit la cros. Nu a putut să alerge, dar a avut întăriri. Pe băieţelul său.

”Aș vrea să știți, și publicul de acasă să cunoască, faptul că mai avem 15.000 de bătrâni luptători, că anul trecut aveam 21.500 și că în doi-trei ani nu o să mai avem pentru cine alerga, dar vom putea alerga pentru veteranii din teatrele de operații. Astăzi însă, veteranii din teatrele de operații aleargă pentru veteranii de război”.

Printre cei care au participat la eveniment s-a numărat şi Ionuţ Butoi, soldatul român rămas paralizat după o misiune în Afganistan.

”Părerea mea e că viața trebuie să meargă înainte. Cu bune și rele. Important este să avem tăria să mergem înainte. Este greu, dar eu zic că se poate.
Mi se pare un lucru minunat ce se întâmplă aici și sunt foarte mulți civili care vin alături de noi. Acesta este un lucru bun pentru că creștem în ochii lor”.

Ionuţ are un singur regret: ”sper ca la anul să pot alerga și eu, așa în cărucior, fără ajutor”.

Şi-a adus cu el băieţelul în vârstă de 7 ani. Ionuţ Valentin a ştiut pentru ce alergă: ”pentru tatăl meu și pentru veterani”.

Peste 1.000 de persoane au participat la crosul dedicat veteranilor de război

Pentru cei care au dus greul luptei a alergat şi Răzvan Lucescu: ”a fost foarte bine! Mă simt epuizat! Mă duc acasă și mă culc! Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi aici și astfel să ne aducem aminte de cei care și-au dat viața pentru țară, la cei care au lucrat în armată, la cei care sunt acum în armată și de care în orice moment țara are nevoie”.

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a preferat să-şi exprime admiraţia pentru veterani prin cuvinte. Crosul l-a admirat de pe margine.

”Ei sunt repere morale pentru noi și exemple de verticalitate și de demnitate. Ne tragem foarte mult admirație si abnegație din întâlnirile și discuțiile cu dânșii”, a spus Ministrul.

Toţi cei care au alergat în cinstea veteranilor au primit diplome şi medalii. Poate cel mai important premiu a fost însă prilejul de a-i cunoaşte pe cei care în vremuri grele pentru patrie nu au ezitat să plece în război.

 
 
 
Loading...