Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Peste 400 de călători din trenurile CFR, amendați din cauza nerespectării regulilor de protecție împotriva COVID-19

Peste 400 de călători din trenurile CFR, amendați din cauza nerespectării regulilor de protecție împotriva COVID-19

Un articol de: Beatris Ionita - 28 Oct 2020, 19:45
Peste 400 de călători din trenurile CFR, amendați din cauza nerespectării regulilor de protecție împotriva COVID-19 Eveniment

Peste 400 de călători au fost amendați miercuri, pentru nerespectarea regulilor de combatere a COVID-19, după un control al poliției în trenurile CFR. Valoarea contravențiilor se ridică la 120.570 de lei.

„Până la jumătatea zilei, au fost verificate peste 250 de trenuri de călători şi 225 de staţii de cale ferată. Au fost aplicate 484 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 415 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii au legitimat 1.120 de persoane, au depistat doi urmăriţi, doi minori lipsiţi de supraveghere şi au surprins în flagrant delict două persoane bănuite de furt.

 

Operațiunea de control a avut loc la nivelul întregii țări

 

"La data de 28 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, poliţiştii acţionează, la nivel naţional, pentru creşterea gradului de ordine şi siguranţă publică şi pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS-COV-2. La acţiune participă poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, sprijiniţi de forţe ale Jandarmeriei Române, Poliţiei Locale şi de reprezentanţi ai CFR Călători", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

 

CFR le recomandă călătorilor să nu se urce în trenurile aglomerate

 

"CFR Călători face apel la călători să nu urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii. Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizaţii şi pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp", arată sursa citată.S-a ascuns sub pat ca să-i facă o surpriză iubitului. El a intrat în cameră, iar ea, de pe parchet, a trăit şocul cel mare

Purtarea măștii de protecție este obligatorie în orice mijloc de transport public, pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a acestora, cum sunt staţiile, peroanele și sălile de aşteptare.

Citeşte mai multe despre:   CFR,   COVID-19,   amenzi