Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment De râs sau de plâns? Ploieștenii au ratat parada militară de Centenar, iar motivul este halucinant

De râs sau de plâns? Ploieștenii au ratat parada militară de Centenar, iar motivul este halucinant

Un articol de: B1.ro - 01 Dec 2018, 15:32
De râs sau de plâns? Ploieștenii au ratat parada militară de Centenar, iar motivul este halucinant sursă foto: libertatea.ro Eveniment

Ploieștenii au ratat parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale din cauză că organizatorii au devansat ora evenimentului, fără să anunțe, potrivit știripesurse.ro.

Astfel, scrie sursa citată, ploieștenii care au mers, sâmbătă, să asiste la parada militară, care fusese programată pentru orele 13:00, au constatat că au ratat evenimentul, pentru că organizatorii au devansat ora, fără să mai anunțe.

Deși în programul publicat de Primăria Ploiești pe site-ul instituției se anunțase că parada militară va avea loc de la orele 13:00, evenimentul a început cu câteva zeci de minute înaintea orei anunțate. Când oamenii au început să se adune la locul prevăzut pentru desfășurarea evenimentelor, parada se terminase deja.

Adrian Dobre, primarul orașului susține că decizia de a organiza parada înainte de ora stabilită inițial aparține Ministerului Apărării Naționale și, totodată, că administrația locală doar a comunicat ora. Edilul a precizat că nu cunoaște motivele pentru care ora paradei a fost devansată.

Publicația scrie că la manifestările organizate de 1 Decembrie la Ploieşti au participat vicepremierul Graţiela Gavrilescu, prefectul judeţului, Mădălina Lupea, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Ploiesti,   Centenar