Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ploiești: Șapte comercianți de etnobotanice arestați pentru trafic de droguri

Ploiești: Șapte comercianți de etnobotanice arestați pentru trafic de droguri

Un articol de: - 28 Apr 2011, 22:00
Foto: gazetarul.ro Eveniment

Șapte persoane, printre care și patru patroni de magazine care comercializează etnobotanice în București și Ploiești, au fost arestate, joi seara, pentru acuzația de trafic de stupefiante de mare risc, printr-o hotărâre a Tribunalului Prahova, anunță Mediafax.

Procurorul Ionuț Botnaru, șeful DIICOT Ploiești, a declarat că mandatele de arestare au fost emise de Tribunalul Prahova, joi seară, în urma unui dosar instrumentat de DIICOT Ploiești.

Botnaru a spus, că patru dintre cei șapte sunt patroni ai unor magazine de etnobotanice iar ceilalți trei sunt vânzători în magazinele acestora.

Miercuri, procurorii au audiat, timp de zece ore, 20 de persoane suspectate că ar face parte dintr-o organizație infracțională care comercializa stupefiante. Printre cei audiați se află și trei consumatori de droguri minori.

Procurorii au efectuat și 11 descinderi și percheziții la magazinele de etnobotanice și la domiciliile celor cercetați. În urma perchezițiilor anchetatorii au decoperit 150 de grame de canabis, în podul unei case din comuna Valea Călugărească, aparținând unuia dintre acuzați.

Citeşte mai multe despre:   canabis,   etnobotanice,   arestati,   Prahova,   DIICOT,   perchezitii,   descinderi,   trafic de droguri
 
 
 
Loading...