Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Polițist de la Serviciul Criminalistic Călărași, găsit spânzurat

Polițist de la Serviciul Criminalistic Călărași, găsit spânzurat

Un articol de: - 02 Mai 2011, 16:23
Foto: emaramures.ro Eveniment

Un polițist, în vârstă de 22 de ani, din cadrul Serviciului Criminalistic Călărași, a fost găsit spânzurat, luni, în incinta unei clădiri a Poliției Județene, conform Mediafax.

 Potrivit reprezentanților Poliției Județene Călărași, bărbatul a fost găsit de un agent al Serviciului Poliției Transporturi Călărași, acesta fiind identificat ca fiind polițist.

"Echipa de cercetare care a mers la faţa locului a constatat că pe corp nu avea urme vizibile de violenţă, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Călăraşi pentru necropsie. Agentul de poliţie, în vârstă de 22 de ani, se afla în afara orelor de program”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, Ramona Tudor.

Ofițerii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cauza pentru care bărbatul a recurs la acest gest precum și a împrejurărilor incidentului.

Citeşte mai multe despre:   calarasi,   politie
 
 
 
Loading...