Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Polițiștii români de frontieră, acuzați că au bătut cu bestialitate mai mulți migranți care încercau să ajungă în țară. Unii ar fi folosit biciuri

Polițiștii români de frontieră, acuzați că au bătut cu bestialitate mai mulți migranți care încercau să ajungă în țară. Unii ar fi folosit biciuri

Un articol de: George Lupu - 23 Sep 2020, 10:54
Polițiștii români de frontieră, acuzați că au bătut cu bestialitate mai mulți migranți care încercau să ajungă în țară. Unii ar fi folosit biciuri sursa foto: Asylum Protection Center APC / CZA Eveniment

Presupuse acte de violență ale polițiștilor de frontieră la adresa migranților care încearcă să treacă ilegal granița dinspre Serbia au ajuns în atenția presei internaționale.

Potrivit unui articol publicat de Euronews, pe data de 19 august, șase sirieni și un egiptean s-au adresat disperați unui ONG din Belgrad. Căutând ajutor, au povestit personalului cum au fost împinși violent înapoi în Serbia de către grănicerii români. Unul dintre ei avea un picior amputat; el a spus că ofițerii români au folosit propriile cârje pentru a-l bate.

 

Mai mulți migranți s-au plâns că au fost bătuți cu bestialitate de polițiștii de frontieră

 

Povestea nu este din păcate unică. Un alt grup de migranți, care a traversat Turcia, Grecia și Albania pentru a ajunge în tabăra de migranți din Subotica, Serbia, a relatat despre o experiență similară. Detectați de camerele termice în timp ce încercau să treacă granița cu România, aceștia au fost interceptați și ar fi fost agresați de gardieni în uniforme întunecate. Unii dintre grăniceri ar fi folosit chiar biciul pentru a-i bate pe migranți.

Migranții au experimentat deja focuri de armă trase de poliția maghiară, dar nu au fost biciuiți niciodată, au spus ei. Unul dintre ei aproape că și-a pierdut un ochi. Aceste mărturii s-au numărat printre cele colectate de diferite ONG-uri despre situația de-a lungul graniței dintre Serbia și România, toate ducând la aceeași concluzie: poliția de frontieră română - precum și cele din alte țări de-a lungul rutei favorizate de migranți - folosesc violența împotriva migranților.

La granița cu România - de-a lungul Dunării până la provincia autonomă sârbească Voivodína - bătăile, indimidările și alungările ilegale fac acum parte din viața de zi cu zi. Frontiera de aici a devenit noul punct fierbinte pe așa-numita „rută balcanică”.

Numărul exact al victimelor este imposibil de stabilit. Un ONG sârb estimează că „cel puțin cincizeci” de oameni sunt împinși cu forța înapoi din România în Serbia în fiecare zi; un altul vorbește despre o medie de aproximativ 400-600 pe săptămână.

Potrivit rapoartelor, cablurile și bastoanele sunt folosite de jandarmii români de la graniță pentru a-i bate pe migranți. Aceștia sunt supuși la șocuri electrice sau hainele lor sunt incendiate.Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

De asemenea, sunt intimidați cu focuri de armă trase în aer. Unii migranți au vorbit despre „comandouri”, agenți îmbrăcați în negru, cu măști de schi  pe față, pentru a nu fi recunoscuți.

 

Cum au răspuns autoritățile din România

 

Organizațiile românești care colaborează cu UNHCR pentru a ajuta victimele traficului de persoane, precum Generatie Tânără România (GTR) sau Consiliul Național Român pentru Refugiați (CNRR) - spun că nu sunt cunoscute presupuse acte de violență la frontieră.

Contactată de Euronews, poliția de frontieră română a negat, de asemenea, orice acțiune ilegală, spunând că „toate acțiunile întreprinse de polițiștii de frontieră români împotriva migranților care se găsesc acționând ilegal la frontieră trebuie efectuate în conformitate cu legislația națională și internațională în vigoare, inclusiv cu drepturile omului".

De ani de zile, agenții români au fost echipați cu echipamente sofisticate de vizionare la distanță pentru a preveni traversările ilegale, atât ziua cât și noaptea.

În primele șapte luni ale anului 2020, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a declarat că 1.823 migranți au fost „găsiți la granița cu Serbia în timp ce încercau să intre ilegal în țară”.

Citeşte mai multe despre:   criza imigrantilor,   politia de frontiera,   serbia