Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ponta apare într-un top CNN al marilor plagiatori. Ce companie selectă are fostul premier

Ponta apare într-un top CNN al marilor plagiatori. Ce companie selectă are fostul premier

Un articol de: - 20 Iul 2016, 11:14
Eveniment

Victor Ponta apare într-un top realizat de CNN al marilor plagiatori ai lumii politice. Alături de el se mai află senatori americani, foști candidați la președinție și mari politicieni europeni.

Rușinosul loc I este ocupat de vicepreședintele american Joe Biden. La finele anilor 80, el a fost nevoit să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după ce un jurnalist a dezvăluit că acesta a plagiat un discurs al unui politician britanic. În plus, Biden ar fi furat și pasaje din discursurile lui JFK sau Robert Kennedy.

Nici Vladimir Putin nu lipsește din clasament. El a copiat în 16 din cele 20 de pagini ale disertației în economie. Pal Schmitt, fostul președinte al Ungariei, a avut pasaje copiate în 200 din cele 215 pagini ale lucrării sale de disertație.

În top se mai află și un fost Ministru al Educației: Annette Schavan din Germania a rămas fără titlul de doctor după ce un blogger a demonstrat că aceasta a plagiat o lucrare din 1980.

Cât despre fostul premier român, CNN a relatat despre retragerea titlului de doctor obținut în 2003, dar și despre faptul că fostul premier a declarat că totul este o răzbunare a lui Traian Băsescu.

Citeşte mai multe despre:   Ponta,   plagiat,   top,   CNN,   Joe Biden
 
 
 
Loading...