Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cercetători americani: Potopul din vremea personajului biblic Noe ar fi avut loc la Marea Neagră

Cercetători americani: Potopul din vremea personajului biblic Noe ar fi avut loc la Marea Neagră

Un articol de: B1.ro - 25 Noi 2018, 22:13
Cercetători americani: Potopul din vremea personajului biblic Noe ar fi avut loc la Marea Neagră Eveniment

O teorie a cercetătorului care a descoperit Titanicul, Robert Ballard, arată că potopul din vremea lui Noe a existat, și mau mult decât atât, el a avut loc în Marea Neagră.

Atunci, Marea Neagră și-ar fi dublat suprafața, prin inundarea a 150.000 de kilometri pătraţi de uscat.

La baza teoriei acestuia stau mai multe cercetări efectuate de hidrologi și sedimentologi români, bulgari şi ruşi care au publicat în perioada 1968-1971mai multe lucrări referitoare la acest subiect,  în analele institutelor de cercetări marine de la Constanţa, Varna şi Sevastopol.

Pentru a-și susține teoria, atât Robert Ballard a vizitat România, potrivit Adevărul

„Am fost acolo să cercetăm. Nu este vorba doar de o creştere a nivelului mării, ci despre un adevărat potop care atunci a îngropat tot ce i-a stat în cale”, a declarat Ballard. 

Totodată, și hidrologul William Ryan şi geologul Walter Pitman, ambii profesori la Universitatea Columbia, au avut în vedere această teorie. Aceștia cred cu tărie că potopul chiar a existat.

„Marea Mediterană s-a format prin topirea gheţarilor. Nivelul acesteia a crescut atât de mult încât s-a revarsat în Marea Neagră, formând un baraj între cele două, actualul Bosfor, strâmtoarea care desparte cele două mări.

Un potop apocaliptic a urmat, inundând barajul şi scufundând zeci de mii de kilometri pătraţi de uscat”, scriau Ryan şi Pitman în raportul publicat de Universitatea Columbia. 

Citeşte mai multe despre:   Marea Neagra,   robert ballard