Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment "Pragul pentru abuzul în serviciu trebuie să aibă un cuantum relativ mic". Șefa ICCJ: Nu a apărut încă motivarea deciziei CCR

"Pragul pentru abuzul în serviciu trebuie să aibă un cuantum relativ mic". Șefa ICCJ: Nu a apărut încă motivarea deciziei CCR

Un articol de: - 12 Iun 2017, 17:21
"Pragul pentru abuzul în serviciu trebuie să aibă un cuantum relativ mic". Șefa ICCJ: Nu a apărut încă motivarea deciziei CCR Eveniment

Șefa  ÎCCJ, Cristina Tarcea, a declarat, luni, că discuțiile privind pragul pentru abuzul în serviciu sunt “premature”, fără a exista motivarea Curţii Constituţionale.

Aceasta a afirmat totuși că "în cazul în care CCR a avut în vedere un grad redus de pericol social al faptei, pragul trebuie să aibă un cuantum relativ mic". 

"Este foarte greu de spus acest lucru, cu atât mai mult cu cât nu a apărut încă motivarea deciziei CCR, pentru că atâta timp cât doar chestiunea pragului a făcut obiectul ei de analiză probabil vor exista anumite detalii privind acest aspect al pragului. Şi atunci, în funcţie de asta, cred că se poate discuta. Cred că acum sunt premature discuţiile cu privire la nivelul pragului, pentru că, dacă CCR a avut în vedere un grad redus de pericol social al faptei, sigur pragul trebuie să aibă un cuantum relativ mic. Dacă a avut în vedere alte aspecte, cuantumul poate diferi faţă de ceea ce a avut în vedere CCR", a afirmat Cristina Tarcea, la ieşirea de la CSM, potrivit Agerpres.

Cu privire la stabilirea unui prag prin OUG, preşedintele ÎCCJ a spus că se justifică la momentul la care există o urgenţă. 

"Ordonanţa de urgenţă a Guvernului se justifică întotdeauna când există o urgenţă. Prin urmare, dacă instituţia abuzului în serviciu, astfel cum a fost conturată de CCR, nu poate fi pusă în aplicare de instanţă decât în urma unei modificări legislative, şi din punctul meu de vedere condiţia urgenţei ar putea fi îndeplinită", a precizat Cristina Tarcea, relatează Agerpres.

Citeşte mai multe despre:   ICCJ,   abuz in serviciu,   CCR