Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Zeci de români întorși din străinătate, au fost ținuți ore întregi într-o parcare din Ploiești, din cauză că nu existau spații de carantină disponibile

Zeci de români întorși din străinătate, au fost ținuți ore întregi într-o parcare din Ploiești, din cauză că nu existau spații de carantină disponibile

Un articol de: Beatris Ionita - 04 Apr 2020, 15:13
Zeci de români întorși din străinătate, au fost ținuți ore întregi într-o parcare din Ploiești, din cauză că nu existau spații de carantină disponibile Eveniment

Zeci de persoane întoarse din străinătate au fost ținute în picioare ore întregi, vineri, în apropierea Parcului de Vest din Ploiești, din cauza faptului că autoritățile nu mai aveau spații de carantină, unde să îi cazeze. 

Cele 31 de persoane au sosit  în noaptea de vineri la prânz , pe Aeroportul Otopeni, iar când au ajuns în Prahova s-au trezit  sub pază militară, în parcarea Parcului Municipal Vest deoarece autoritățile nu știau ce să facă cu ei. Până au găsit un spatiu în care să fie găzduiți, oamenii au fost invitați într-un cort al ISU Prahova, unde au primit pachete de mâncare și apă.

Oamenii au declarat că deși au ajuns în România ieri, la prânz, până la ora 18:00 au fost înghesuiți într-o încăpere insalubră, aflată în renovare, fără apă sau mâncare.

Abia spre seară au primit câte o sticlă de apă, câteva mere și biscuiți. Mai mult, ei au mărturisit că au fost amenințați de un cadru DSP că dacă nu respectă ordinele li se vor întocmi dosare penale, pentru că au venit în țară să îmbolnăvească poporul, scrie observatorulph.ro.

Până la urmă, au fost cazați într-un hotel, la șase dimineața și sunt cazați câte trei în cameră, însă ei au declarat că condițiile de cazare și mâncarea sunt decente.

 

În județul Prahova sunt carantinate sute de persoane, iar autoritățile întâmpină dificultăți în găsirea altor spații

 

Până sâmbătă, în județul Prahova au fost carantinați mai bine de 324 de oameni.

Autoritățile întâmpină dificuștăți în găsirea spațiilor de cazare și obținerea unui acord între consiliile locale și administratorilor unităților.

Ministerul Sănătății suportă costuri de până la 230 lei zilnic, reprezentând costul cazarii, și 70 lei pentru asigurarea hranei.

Proprietarii nu cad la un acord cu autoritățile sperând să obțină un profit mai mare, iar primarii se tem să cazeze pe teritoriul localităților lor, persoane care ar putea fi infectate cu noul coronavirus.

 

Un spital a fost închis după ce un medic și-a infectat mai mulți colegi

 

Un focar de infecție a izbucnit într-un spital privat din Poiana Câmpina, după ce un medic a fost diagnosticat cu COVID-19.

Direcția de Sănătate Publică Prahova a declanșat o anchetă epidemiologică, după ce cadrul medical a acuzat simptome specifice chiar în timp ce se afla la serviciu.  

Între timp, un alt medic și alte trei asistente au fost confirmați cu coronavirus, iar alți 13 aflați sunt izolați la domiciliu, precum și 40 de asistente. Tot în autoizolare, mai sunt și șapte infirmiere, șase îngrijitoare, o farmacistă și un brancardier.

De marți, unitatea este închisă până pe data de 6 aprilie, pentru dezinfecție.

va, mai bin

Vineri, în județul Prahoe de 4.001 persoane erau în izolare în locuință, în timp ce alte 324 de persoane, în instituțiile de carantină din zonă.

 

Un aparat de testare a COVID-19 a ajuns în Prahova, dar deocamdată nu este folosit

 

Spitalul Județean de Urgență Prahova a fost dotat, vineri, cu o nouă tehnologie de testare , de tipul Real Time PCR.

Aici se vor putea efectua teste ale căroro rezultatele vor fi disponibile în maximum două ore.

Aparatul rămâne nefuncțional deocamdată, pentru că, chiar dacă se știa de sosirea acsetuia de peste 3 săptămâni, administratorii nu au pregătit inca un sapțiu pentru a putea fi instalat.

De la declansarea epidemiei de COVID-19 și pana in prezent, toate testele prelevate in județul Prahova erau trimise pentru prelucrare la Institutul Matei Bals din Bucuresti.

 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Prahova,   coronavirus