Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Premieră. INSP „trage un semnal de alarmă”: Populația să respecte măsurile de protecție sanitară, singurele care pot preveni răspândirea coronavirusului

Premieră. INSP „trage un semnal de alarmă”: Populația să respecte măsurile de protecție sanitară, singurele care pot preveni răspândirea coronavirusului

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 23 Iul 2020, 09:36
Premieră. INSP „trage un semnal de alarmă”: Populația să respecte măsurile de protecție sanitară, singurele care pot preveni răspândirea coronavirusului Foto: Pixabay Eveniment

Institutul Național de Sănătate Publică transmite că evoluția epidemiei de coronavirus în România a devenit „alarmantă”, așa că ține că le reamintească oamenilor cât de importantă este respectarea măsurilor de protecție sanitară. INSP subliniază că aceste reguli simple sunt singurele instrumente prin care putem preveni răspândirea SARS-CoV-2. Institutul atrage atenția că reluarea activităților și evoluția favorabilă a situației depind de comportamentul fiecărui individ în parte. Miercuri, România a depășit pragul de 1.000 de infectări cu SARS-CoV-2 înregistrate într-o singură zi. Bilanțul total al crizei a ajuns la 40.163 de îmbolnăviri și 2.101 de decese.

 

INSP insistă ca oamenii să respecte regulile de protecție sanitară, pentru a preveni răspândirea coronavirusului

 

„Având în vedere evoluția alarmantă a cazurilor de infecție cu Covid-19, Institutul Național de Sănătate Publică reamintește cetățenilor importanța respectării cu strictețe a măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii infecției”, transmite INSP, pentru prima dată, în contextul în care România raportează în ultimele săptămâni tot mai multe cazuri de infectare cu coronavirus, iar miercuri chiar a înregistrat un record de noi îmbolnăviri.

Institutul insistă că fiecare cetățean trebuie să respecte regulile de protecție sanitară. 

„Reluarea activităților și evoluția favorabilă a situației numărului infectărilor sunt strâns legate de comportamentul ficărui individ”, transmite INSP, în comunicat.

Românii trebuie să poarte masca de protecție în spațiile închise și în cele deschise, dacă sunt aglomerate. Aceasta trebuie să acopere și nasul, nu doar gura. Pe cât posibil, trebuie evitate zonele aglomerate. Oamenii trebuie să se spele des pe mâini cu apă și săpun. Este utilă și dezinfectarea cu substanțe pe bază de alcool. Ei nu trebuie să-și atingă fața dacă au mâinile neigienizate. Este esențial, de asemenea, ca oamenii să păstreze distanța fizică între ei.

INSP insistă că regulile de protecție sanitară sunt singurele instrumente prin care poate fi prevenită răspândirea SARS-CoV-2.

Institutul Național de Sănătate Publică îi mai îndeamnă pe români să se informeze despre epidemia de coronavirus doar din surse oficiale.UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

 

Evoluție îngrijorătoare a epidemiei de COVID-19 în România. Record de infectări într-o singură zi

 

INSP insistă pe respectarea regulilor de protecție sanitară în contextul în care evoluția epidemiei de coronavirus a devenit de-a dreptul îngrijorătoare în ultimele săptămâni, iar miercuri a fost raportat un record de noi infectări - 1.030.

Bilanțul total al epidemiei a ajuns la 40.163 de îmbolnăviri și 2.101 decese.

24.663 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.693 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În schimb, aproape 300 de pacienți sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă, arată cel mai recent bilanț al Grupului de Comunicare Strategică.

Numărul testelor prelucrate la nivel național, de la debutul crizei, a depășit pragul de un milion.

Deja 12 localități din județul Argeș se află sub evaluare în vederea instituirii carantinei zonale. Autoritățile pot impune o astfel de măsură după ce, marți, a intrat în vigoare legea privind carantina și izolarea.