Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Premieră negativă pentru Boeing, în mai bine de jumătate de secol: Gigantul american a terminat luna ianuarie fără să primească vreo comandă de avioane

Premieră negativă pentru Boeing, în mai bine de jumătate de secol: Gigantul american a terminat luna ianuarie fără să primească vreo comandă de avioane

Un articol de: Redacția B1.ro - 12 Feb 2020, 08:32
Premieră negativă pentru Boeing, în mai bine de jumătate de secol: Gigantul american a terminat luna ianuarie fără să primească vreo comandă de avioane Sursă foto: Facebook / Boeing Eveniment

Boeing nu a primit nicio comandă de avioane în luna ianuarie, pentru prima oară din 1962, în condiţiile în care cea mai vândută aeronavă, 737 MAX, este consemnată la sol la nivel mondial din luna martie a anului trecut, în urma a două prăbuşiri fatale, transmite Reuters.

Producătorul american de avioane a mai anunţat că luna trecută a livrat numai 13 avioane. În urmă cu un an, Boeing a primit în ianuarie 45 de comenzi, după excluderea anulărilor, şi a livrat 46 de avioane.

Majoritatea clienţilor Boeing evită să plaseze comenzi noi pentru 737 MAX până când avionul va primi aprobarea autorităţilor de reglementare pentru reintrarea în serviciu, astfel că Boeing rămâne în urma constructorului european de aeronave Airbus şi înregistrează pierderi lunare uriaşe.

Airbus a raportat luna trecută cele mai multe comenzi brute din ultimii 15 ani, de 296 de avioane, respectiv 274 de comenzi nete după anulări.

Boeing a înregistrat în 2019 cel mai prost an din ultimele decenii în privinţa comenzilor, din cauza crizei 737 MAX care a dus în ianuarie la prima oprire a producţiei avioanelor 737 din ultimii 20 de ani şi la plecarea din funcţie a directorului general Dennis Muilenburg, în decembrie.

Citeşte mai multe despre:   Boeing,   Airbus