Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate

Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate

Un articol de: - 05 Oct 2014, 21:53
Foto: economica.net Eveniment

Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 29,7 milioane de lei şi, respectiv, peste 16,4 milioane de lei, nu au fost câştigate, fiind reportate pentru următoarea extragere, potrivit Mediafax.

Numerele extrase la Loto 6/49 sunt 12, 22, 15, 31, 25 şi 32.

La categoria I nu a fost înregistrat niciun câştigător, astfel că premiul pus în joc, în valoare de 29.707.344 lei, a fost reportat pentru următoarea extragere.

La categoria a II-a a jocului Loto 6/49 au fost 15 variante câştigătoare, fiecare premiu fiind în valoare de 24.559 de lei.

Numerele extrase duminică la Joker sunt 5, 37, 19, 42, 7 şi 18.

Premiul categoriei I la Joker nu a fost câştigat, reportul ajungând la 16.492.526 de lei. La acest joc nu s-a câştigat nici premiul categoriei a II-a.

Nici la Loto 5/40 nu a fost niciun câştigător la categoria I, numerele extrase fiind 8, 22, 6, 38, 12 şi 19. La categoria a II-a doi jucători au câştigat câte 25.343 de lei.

Citeşte mai multe despre:   Loto,   Loto 6/49,   loteria română
 
 
 
Loading...