Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Alegeri Academia Română: Trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte rămasă vacantă după decesului lui Ionel Valentin Vlad

Alegeri Academia Română: Trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte rămasă vacantă după decesului lui Ionel Valentin Vlad

Un articol de: - 05 Apr 2018, 09:56
Eveniment

Membrii Academiei Române aleg joi prin vot secret în cadrul unei şedinţe cu uşile închise noul preşedinte al instituţiei pentru un mandat de patru ani. Alegerile au loc după ce la finalul lui 2017 preşedintele Ionel Valentin Vlad a încetat din viaţă.

Cei trei candidaţi sunt Ioan-Aurel Pop - rectorul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Victor Voicu - preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române, şi Bogdan Simionescu - vicepreşedintele Academiei Române.

Cristian Hera, preşedinte interimar al Academiei după decesul lui Ionel Valentin Vlad, a anunţat că se retrage din cursă, din cauze medicale, conform Hotnews.

Ioan-Aurel Pop este rectorul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, aflat în prezent la al doilea mandat la conducerea instituţiei de învăţământ superior. Este profesor universitar, doctor în Istorie, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe, Litere şi Arte (Paris) din 1999, membru titular al Academiei Române din 2010 şi membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Artă (Salzburg) din 2013. În 2015, a primit Ordinul Naţional "Steaua României"  în grad de Cavaler.

Victor Voicu este medic farmacolog, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române, membru titular al Academiei Române din 2001, corespondent din 1991. În decembrie 2017 a fost ales membru corespondent din străinătate al Academiei Naţionale Franceze de Medicină. În prezent este secretar general al Academiei, iar în 1992 a fost profesor invitat la Center for Blood Research, afiliat la Universitatea Harvard, Boston. 

Bogdan Simionescu este vicepreşedintele Academiei Române, inginer chimist, doctor în ştiinţe chimice, profesor la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Cercetător ştiinţific I la Institutul de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" al Academiei Române şi membru titular al Academiei Române din 2009, corespondent din 2000. 
 

Citeşte mai multe despre:   Academia Romana