Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, și finul lui, au fost arestați preventiv (VIDEO)

Preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, și finul lui, au fost arestați preventiv (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 08 Dec 2014, 08:12
Preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, și finul lui, au fost arestați preventiv (VIDEO) Foto: opiniabuzau.ro Eveniment
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, şi finul lui, Florin Colgiu, îşi vor petrece următorele 30 de zile după gratii.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea procurorilor anticorupţie care susţin că şeful CJ Buzău ar fi acordat un contract fictiv Gabrielei Bădică, fost consilier judeţean în Călăraşi.

Cristinel Bîgiu se temea că va fi săltat de procurori, aşa că instalase aparatură de bruiaj în incinta instituţiei pe care o conducea. Potrivit unor surse judiciare, baronul de Buzau ar fi apelat şi la vrăjitoare, care i-ar fi prezis că va fi ridicat de DNA. La flagrant, şeful CJ Buzău avea asupra lui 13.000 de lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost arestat preventiv. Magistrații Tribunalului București au dispus aceeași măsură și pentru finul acestuia, Florin Colgiu. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Cristinel Bîgiu este acuzat că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme, în timp ce finul său este acuzat că ar fi intermediat mita. Șeful CJ Buzău ar fi avut asupra lui în timpul flagrantului 13.000 de lei, potrivit unor surse.

Pentru că se temea că va fi ridicat de procurorii DNA, șeful CJ Buzău a instalat aparatură de bruiaj în incinta instituţiei pe care o conduce. Anchetatorii au dat peste ea în timpul perchezițiilor făcute.

Aceleași surse dezvăluie că șeful CJ Buzău ar fi apelat și la serviciile unor vrăjitoare, iar acestea i-ar fi prezis că va fi ridicat de procurorii anticorupție.

Anchetatorii au descins la casa lui Bîigiu, dar și la Consiliului Județean de unde au ridicat trei saci și mai multe cutii pline cu documente. Președintele Organizației de Tineret a PNL Buzău, Florin Colgiu a fost suspendat și din partid.

Potrivit acelorași surse, Florin Colgiu şi-a recunoscut faptele la audieri şi le-a spus procurorilor că anul trecut i-ar fi dus o sacoşă plină cu bani naşului său, Cristinel Bîgiu, cel care i-ar fi cerut unuia dintre directorii din Consiliului Judeţean să împartă proiectul de Strategie de dezvoltare durabilă a județului Buzău în mai multe etape, pentru a evita procedura de licitaţie publică prin care trebuiau date contractele.

Directorul din subordinea baronului de Buzău ar fi găsit o firmă dispusă să întocmească actele false. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre Asociația pentru Dezvoltare, lnovație, Cultură și Antreprenoriat din Călărași, deţinută de Gabriela Bădică, fost consilier județean în Călăraşi, pusă şi ea sub învinuire pentru dare de mită.

Femeia ar fi semnat documentele de realizare a proiectului, iar în contul asociaţiei ar fi ajuns o sumă de bani din bugetul Consiliului Judeţean Buzău. Gabriela Bădică ar fi obţinut un comision, iar restul banilor ar fi ajuns, prin intermediari la Cristinel Bîgiu.

Aşa ar fi primit preşedintele CJ Buzău 70.000 de lei anul trecut. În urmă cu câteva zile, Cristinel Bîgiu a cerut urgent o a doua tranşă de 50.000 de lei. Astfel, subalternul său i-a dat banii unui intermediar, iar acesta s-ar fi prezentat în parcarea din faţa blocului unde locuieşte Bîgiu, moment în care ar fi avut loc flagrantul.

Banii nu ar fi ajuns efectiv în posesia lui Bîgiu, acesta cerându-i intermediarului să păstreze suma la dispoziţia lui Bîgiu, spun procurorii DNA.

Potrivit unor surse cel care l-ar fi denunţat pe seful CJ Buzău este chiar directorul alături de care Bîgiu ar fi pus la cale întreaga afacere.

Cristinel Bîgiu și finul său, arestați preventiv