Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, verificat de ANI: "Analiza este eronată"

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, verificat de ANI: "Analiza este eronată"

Un articol de: B1 TV - 27 Mai 2011, 09:51
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, verificat de ANI: "Analiza este eronată" Foto: B1 TV Eveniment

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, se află în conflict de interese după ce ar fi aprobat concesionarea unei parcele de teren că tre o firmă a familiei, şi apoi a scutit firma de la plata redevenţei.

Ostaficiuc se apără şi spune că este eronată decizia pe care a luat-o ANI şi că o va contesta în instanţă.

Inspectorii de Integritate s-au autosesizat la începutul lunii ianuarie în acest caz, în care au constatat că soţia acestuia, precum şi fiica lor deţin o firmă care a avut relaţii contractuale cu Muzeul de Artă Timişoara, insituţie publică, aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Timiş.

Mai exact este vorba despre un contract având ca obiecte servicii de tipărire în valoare de 400 de lei. Ulterior s-a constat că Ostaficiuc se află în conflict de interese, întrucât a semnat personal un raport întocmit de comisie de evaluare, cu privire la concesionarea prin negociere directă, a unui teren din Parcul Tehnologic Timişoara, către firma soţiei şi fiicei sale.

Mai mult, Ostaficiuc a semnat câteva luni mai târziu un raport prin care erau modificate prevederile iniţiale ale contractului, dar şi o convenţie prin care firmei familiei sale îi erau oferite o serie de facilităţi, printre care scutirea de la plata redevenţei, pentru mai bine de un an şi jumătate. Ostaficiuc neagă acuzaţiile:

„Am luat la cunoştinţă de comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate vizavi de persoana mea. Mi-am consultat avocaţii. Analiza care s-a făcut o consider eronată, motiv pentru care voi ataca în contencios, în termen de 15 zile această decizie”, a declarat Constantin Ostaficiuc.

În ciuda acuzaţiilor care i se aduc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş este convins că imaginea lui nu va avea de suferit.

„În acest context sunt convins că voi câştiga, aşa cum au fost şi alte procese câştigate cu ANI şi poziţia mea definitivă va fi cunoscut după soluţionarea în instanţă”, a continuat oficialul.

Ostaficiu, în prezent aflat la al doilea mandat de preşedintele al Consiliului Judeţean Timiş, îşi poate pierde funcţia şi poate primi interdicţia de a mai ocupa un post de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani, dacă decizia ANI va rămâne definitivă.

Citeşte AICI comunicatul integral al ANI.


Constantin Ostaficiuc, verificat de ANI
Embed:
Citeşte mai multe despre:   ANI