Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Primăria condusă de Emil Boc, dată în judecată de jurnaliștii clujeni: Asociația cere în instanță organizarea de conferințe de presă ”cel puțin o dată pe lună”

Primăria condusă de Emil Boc, dată în judecată de jurnaliștii clujeni: Asociația cere în instanță organizarea de conferințe de presă ”cel puțin o dată pe lună”

Un articol de: Redacția B1.ro - 20 Mai 2019, 16:44
Foto: Inquam Photos / George Calin Eveniment

Primăria Cluj-Napoca a fost dată în judecată de Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) care solicită ca instituția să organizeze conferințe de presă cel puțin o dată pe lună, se arată într-un comunicat de presă al APPC

Potrivit unui comunicat al APPC transmis, luni, asociația a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a problemei, însă notificările adresate Primăriei Cluj-Napoca au rămas fără efect.

APPC dă în judecată Primăria Cluj-Napoca. Ultima conferință de presă organizată de primărie a avut loc în decembrie 2017. Asociația cere în instanță respectarea Legii 544/2001. Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) a inițiat vineri, 17 mai 2019, o acțiune în instanță prin care urmărește obligarea Primăriei Cluj-Napoca să organizeze conferințe de presă conform legii 544/2001, «de regulă o dată pe lună». Demersul survine în contextul în care cea mai recentă conferință de presă organizată de instituția menționată a avut loc în data de 11.12.2017”, se arată în comunicatul citat. 

Reprezentanții Asociației susțin că au încercat să rezolve această situație pe cale amiabilă și au trimis două notificări către primăria condusă de Emil Boc, dar solicitările lor au rămas fără efect, mai arată sursa citată. 

APPC mai precizează că folosirea noilor mijloace de comunicare nu poate suplini comunicarea nemijlocită cu presa.

„Conferințele de presă presupun, prin natura lor, și întrebări spontane, legate de chestiuni care pot sau nu să convină organizatorilor, de aceea le considerăm cea mai eficientă modalitate prin care se poate realiza un dialog între administrație și presă, ca reprezentantă a intereselor legitime ale opiniei publice. Emisiunile radio sau TV (unde nu există o pluralitate media), comunicatele, mesajele pe rețelele sociale, newsletterele, briefingurile de la evenimente punctuale sau publicația nu pot substitui o conferință de presă, deoarece ele nu asigură transparența necesară, fiind instrumente unidirecționale, prin care se promovează aproape exclusiv primăriei”, se mai precizează în comunicatul de presă al APPC.

Citeşte mai multe despre:   Cluj Napoca,   Emil Boc,   APPC
 
 
 
Loading...