Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Primele întârzieri ale trenului care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, pus în funcțiune în această dimineață (VIDEO)

Primele întârzieri ale trenului care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, pus în funcțiune în această dimineață (VIDEO)

Un articol de: Beatris Ionita - 13 Dec 2020, 10:35
Primele întârzieri ale trenului care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, pus în funcțiune în această dimineață (VIDEO) FOTO: Facebook: CFR Infrastructura / Eugen Dedu, CFR SA Eveniment

Primul tren pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă a plecat duminică, imediat după miezul nopții. 

Imediat după inaugurare au început să apară primele probleme, iar trenurile au înregistrat deja întârzieri de aproximativ 30 de minute.

"Primul tren a circulat azi-noapte la ora 0:30 și a ajuns bine la aeroport. În această dimineață au fost mici probleme. CFR Infrastructură a transmis deja un comunicat de presă și a anunțat faptul că au existat mici probleme tehnice pentru că modul de transport este acest tip cadențat, adică trenurile se intersectează undeva la jumătatea distanței și sunt obligate să aștepte celălalt tren care pleacă dinspre aeroport spre Gara de Nord. S-au întâmpinat diverse probleme tehnice legate de semnalizare și deja un trena a întârziat deja 30 de minute în această dimineață...Cel mai important este că acoperă orele de vârf. Dacă vii la 12:00 sau 1:00 noaptea, trenul va fi acolo și te duce in Gara de Nord doar cu 4 lei. O problemă este intervalul de succedare, de 40 de minute, adică dacă ai pierdut trenul, următorul este peste 40 de minute. Este un interval un pic cam mare. Ni-l dorim cam de 20-30 de minute. În marile capitale, trenurile pleacă undeva la 10-15 minute", a declarat Ștefan Etveș, realizator B1 TV. 

 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Trei operatorii asigură transportul feroviar de călători între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă

 

Trei operatori de transport feroviar asigură transportul feroviar de călători între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, din 13 decembrie. Este vorba despre CFR Călători şi operatorii privaţi Regio Călători şi Transferoviar Călători. Prețul biletelor variază între 7 lei (Transferoviar), în timp ce la CFR Călători va fi 8 lei, iar dus-întors 14 lei. La Regio Călători, un bilet va costa în jur de 8 lei.Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...

Trei operatori de transport feroviar vor asigura serviciul public de transport feroviar de călători între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers de Tren, valabil pentru perioada 13 decembrie 2020 (ora 00.00) - 11 decembrie 2021 (ora 24.00)”, anunță un comunicat de presă.

În total, este vorba de 72 de trenuri, din care 42 de trenuri ale CFR Călători, 20 trenuri ale Regio Călători şi 10 trenuri ale Transferoviar Călători.

Durata călătoriei de la Bucureşti Nord la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti va fi de 20 de minute, iar trenurile vor circula la un interval de 40 de minute pe sens.

Legătura directă între Gara de Nord şi Aeroport va fi asigurată pe relaţia Bucureşti Nord - Mogoşoaia - Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti (şi retur) de 72 de trenuri (36 de perechi), care aparţin următorilor 3 operatori de transport feroviar de călători: CFR Călători (operatorul naţional de transport feroviar de călători) - 42 de trenuri, dintre care 20 de trenuri vor circula între orele 0:00 - 10:16 şi 22 trenuri, între orele 14:30 - 24:00; Regio Călători (operator privat de transport feroviar de călători) - 20 de trenuri, dintre care 12 trenuri vor circula între orele 21:50 - 05:36 şi 8 trenuri, între orele 09:50 - 14:56; Transferoviar Călători (operator privat de transport feroviar de călători) - 10 trenuri, dintre care 2 trenuri vor circula între orele 02:30 - 03:36, 6 trenuri între orele 10:30 - 14:16 şi 2 trenuri în intervalul 20:30 - 21:36.

 

Citeşte mai multe despre:   Gara de Nord,   Aeroport Otopeni,   tren,   întârziere,   CFR Calatori