Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment PROBLEME la instalaţiile electrice de la Metrou: "Nu dăm autorizaţie de protecţie la incendiu pentru fiecare staţie în parte". Ce alte NEREGULI au mai găsit pompierii

PROBLEME la instalaţiile electrice de la Metrou: "Nu dăm autorizaţie de protecţie la incendiu pentru fiecare staţie în parte". Ce alte NEREGULI au mai găsit pompierii

Un articol de: - 05 Aug 2016, 15:28
PROBLEME la instalaţiile electrice de la Metrou: "Nu dăm autorizaţie de protecţie la incendiu pentru fiecare staţie în parte". Ce alte NEREGULI au mai găsit pompierii foto: ziarelive.ro Eveniment

Mai multe nereguli au fost descoperite la Metrou de către pompieri, o serie de probleme fiind identificate la instalațiile electrice, o parte dintre ele fiind învechite.

Șeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a declarat că a fost recomandată schimbarea lor, dar Metrorex a invocat probleme financiare, informează Mediafax.

Pompierii bucureşteni au terminat, săptămâna trecută, procedura de recunoaştere la staţiile de metrou, o activitate care a durat cinci luni, a anunţat, vineri, şeful IGSU, Ovidiu Vasilică. Potrivit acestuia, planul a fost pentru a îmbunătăţi calitatea unor eventuale intervenţii ale pompierilor. Printre neregulile depistate, probleme sunt, în special, la instalaţiile electrice de la nivelul staţiilor.

"Nu dăm autorizaţie de protecţie la incendiu pentru fiecare staţie în parte. Este vorba despre o tratare de ansamblu a întregii reţele. Noi am făcut controale, am dat rezultatele şi lucrăm destul de bine cu Metrorex, în ideea de îmbunătăţi în special partea de evacuare, de prevenire. Pe instalaţiile electrice sunt o serie de probleme. Instalaţiile electrice, o parte dintre ele, sunt învechite şi ar trebui să intre uşor, uşor într-un proces de schimbare. Metrorex vine cu o serie de probleme financiare. Ei trebuie să facă investiţii. Aici suntem în momentul actual. ", a declarat Ovidiu Vasilică.

Pe 14 iunie circulaţia pe magistrala M2 Berceni- Pipera din Capitală a fost oprită zeci de minute, după ce izolaţia unei şine a luat foc la staţia de metrou Piaţa Victoriei, sute de persoane fiind evacuate.

Anterior, la data de 12 aprilie, din cauza unei defecţiuni la un panou electric de la staţia Piaţa Romană au fost degajări mari de fum iar sute de călători au fost evacuaţi

În luna mai, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a anunţat că a aplicat 11 sancţiuni în urma controalelor efectuate la reţeaua de transport cu metroul, printre neregulile constatate fiind reducererea lăţimii de circulaţie din cauza spaţiilor comerciale sau blocarea uşilor de evacuare.DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

"Pe timpul acestor controale au fost constatate o serie de neconformităţi, atât la nivelul staţiilor, în spaţiile comune (peroane, pasaje), cât şi la nivelul ieşirilor către suprateran. În urma celor constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale (şapte avertismente şi patru amenzi), în cuantum de 8.000 de lei", transmite sursa citată.

Printre neregulile constatate se află îngreunarea evacuării persoanelor, prin reducerea lăţimii de circulaţie, din cauza modificărilor la sistemul de trecere cu turnicheţi, amplasarea de spaţii comerciale şi vitrine, blocarea cu zăvoare a unor uşi de evacuare sau sensul de deschidere a unor uşi de acces/evacuare, care se face în sens invers evacuării.

Totodată, pompierii au depistat căi de evacuare care nu aveau marcajele necesare sau amplasarea la suprateran, în imediata apropiere a ieşirilor, a unor construcţii provizorii, diverse amenajări sau spaţii de parcare, care reduc lăţimea liberă de circulaţie a căilor de acces.

Citeşte mai multe despre:   probleme,   metrou,   nereguli,   Capitala