Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Procuror, despre accidentul aviatic: Unele cadavre sunt greu de identificat. Se vor face analize ADN

Procuror, despre accidentul aviatic: Unele cadavre sunt greu de identificat. Se vor face analize ADN

Un articol de: - 22 Noi 2014, 17:11
Foto: B1 TV Eveniment

Procurorul şef al Parchetului Militar Cluj, Viorel Siserman, a declarat că mai multe cadavre ale militarilor implicaţi în accidentul de elicopter din judeţul Sibiu nu pot fi identificate din cauza arsurilor, fiind necesară efectuarea de analize ADN, informează Mediafax.

"Câteva cadavre sunt greu de identificat din cauza arsurilor şi am dispus efectuarea de analize ADN în acest sens. Se vor lua probe ADN de la rude pentru identificare. Ancheta merge înainte, am avut noroc de vreme bună astfel încât s-au efectuat cercetări ale epavei elicopterului la locul accidentului. Pentru investigaţii suplimentare, probabil, vom transporta epava la Câmpia Turzii, iar cei de acolo vor decide dacă e cazul să o ducă la Bucureşti", a spus Siserman.

Acesta a adăugat că interesul tuturor este ca lucrurile "să meargă cât mai repede" pentru ca trupurile neînsufleţite să poată fi redate familiilor pentru înmormântare.

Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită, în apropiere de Stejăriş, aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii.

Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au fost preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi iniţial la UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, de unde au fost transferaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Trupurile militarilor morţi în accidentul aviatic au fost duse, vineri seară, la Laboratorul de Medicină Legală (LML) Sibiu, pentru a fi făcute autopsiile.

Ancheta în cazul accidentului a fost preluată de Parchetul Militar Cluj.

Citeşte mai multe despre:   elicopter prabusit
 
 
 
Loading...