Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Procuror pus sub urmărire penală, după ce a condus o percheziție în care a murit un polițist

Procuror pus sub urmărire penală, după ce a condus o percheziție în care a murit un polițist

Un articol de: B1.ro - 12 Sep 2019, 18:04
Foto: pixabay.com Eveniment

Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de procurorul care a coordonat percheziția de la o fabrică de alcool din Baia Mare, soldată cu decesul unui polițist.

Incidentul a avut loc în urmă cu patru ani.

Procurorul este urmărit penal  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

“În fapt, în calitate de coordonator și conducător al echipei care a procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare la data de 8.07.2015, nu ar fi respectat dispozițiile legale prevăzute de Codul de procedură penală, Codul fiscal, Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, incidente activităților desfășurate, rezultând urmare acestor nerespectări decesul unei persoane și vătămarea altor două persoane a căror viață a fost pusă în primejdie”, transmite Ministerul Public.

LACRIMI ÎN SHOWBIZ! FUEGO A PĂȚIT-O GRAV! IRINA LOGHIN A DAT VESTEA CUMPLITĂ! E ȘOC ȘI GROAZĂ (GALERIE FOTO)

Amintim că, în urmă cu 4 ani, o explozie s-a produs la fabrica de alcool unde aveau loc percheziții sub coordonarea procurorului amintit de Ministerul Public. În urma deflagrației, un polițist a murit, iar alte două persoane au fost grav rănite.

Cu ocazia perchezițiilor, s-au găsit într-un rezervor cu capacitate 28.000 de litri  circa 200 de litri de alcool etilic cu o concentrație de 89%.

RĂMAS BUN, MIHAI CONSTANTINESCU!PRIMELE IMAGINI CU LOCUL DE VECI! ROMÂNIA E ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)

Procurorul a decis scoaterea alcoolului din rezervor șși depunerea sa într-un recipient de dimensiuni mai mici deși angajații fabricii i-au explicat ce consecințe ar putea urma.

Acesta a insitat, iar doi agenți au adus o pompă pentru extragerea alcoolului. La câteva secunde după cufundarea pompei în bazin a avut loc explozia.  

Citeşte mai multe despre:   Baia Mare
 
 
 
Loading...