Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Procurorul-şef DIICOT: Anchetarea Alinei Bica arată că instituţiile îşi fac datoria

Procurorul-şef DIICOT: Anchetarea Alinei Bica arată că instituţiile îşi fac datoria

Un articol de: - 09 Sep 2015, 18:44
Foto: adevarul.ro Eveniment

Daniel Horodniceanu, procurorul-şef DIICOT, a declarat că instituțiile statului își fac datoria, fapt demonstrat de anchetarea Alinei Bica, fostul șef al instituției, informează Mediafax.

"Faptul că fostul şef al DIICOT face astăzi obiectul unor dosare de corupţie nu face decât să dovedească faptul că instituţiile statului îşi fac datoria şi indiferent cine eşti şi în ce poziţie te afli la un moment dat, urmează să răspunzi penal pentru tot ceea ce săvârşeşti", a declarat Horodniceanu.

Întrebat de ce DIICOT a cerut redeschiderea dosarului în cazul lui Lucian Papici, fost procuror DNA, Horodniceanu a precizat că instituția pe care o conduce nu a cerut redeschiderea cazului.

"Nu e cerută de noi redeschiderea (...) pentru că nu am fost sesizaţi cu nimic de acest gen, toate acestea se fac la sesizări", a susținut Daniel Horodniceanu.

Citeşte mai multe despre:   DIICOT,   Justitie,   DNA,   coruptie
 
 
 
Loading...