Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Profesorii de la Universitatea “Babeș-Bolyai” cer anularea diplomei de doctor atribuită lui Ponta: “E indubitabil că teza de doctorat e un plagiat”

Profesorii de la Universitatea “Babeș-Bolyai” cer anularea diplomei de doctor atribuită lui Ponta: “E indubitabil că teza de doctorat e un plagiat”

Un articol de: - 30 Iul 2012, 10:56
Eveniment

Mai mulți profesori de Universitatea “Babeș-Bolyai din Cluj îi cer ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să se ralieze deciziei Universității București și să recunoască plagiatul premierului Victor Ponta. Ei au trimis în acest sens o scrisoare deschisă atât ministrului, cât și premierului.

“Ne raliem fără ezitare poziţiei profesionale a CNATDCU şi a Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, potrivit căreia este indubitabil faptul că teza de doctorat din 2003 a domnului Victor Ponta e un plagiat de dimensiuni şi gravitate extinse”, se arată în scrisoare, postată pe blogul ActiveWatch.

Ne exprimăm, fiecare, opinia ştiinţifică şi deontologică personală potrivit căreia domnul Victor Ponta se face vinovat nu doar de plagiatul din 2003, ci şi, mai ales, de prezenta instrumentare (cu bună ştiinţă, sau prin cooperare tacită cu nişte subalterni foarte zeloşi) a instituţiilor statului pentru mascarea mediatică/ deturnarea juridică a unui adevăr cum nu se poate mai evident: plagiatul” se mai arată în scrisoare.

De asemenea, semnatarii scrisorii salută orice demers care ar duce la anularea diplomei de doctor în drept atribuită actualului premier.

Vezi AICI conținutul integral al scrisorii și lista semnatarilor.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta
 
 
 
Loading...