Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Profesorul din Piatra Neamț care i-a cerut fotografii indecente unei eleve va fi anchetat penal

Profesorul din Piatra Neamț care i-a cerut fotografii indecente unei eleve va fi anchetat penal

Un articol de: Raluca Tindeche - 20 Ian 2021, 12:07
Profesorul din Piatra Neamț care i-a cerut fotografii indecente unei eleve va fi anchetat penal Sursa Foto: Hepta Eveniment

Poliţiştii au demarat o anchetă penală în cazul profesorului de matematică de la Liceul ''Dimitrie Leonida'' din Piatra-Neamţ care i-ar fi cerut poze nud unei eleve, în vârstă de 21 ani, de la o clasă de seral.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, Georgiana Moşu, a declarat că sunt în desfășurare cercetări pentru infracţiunea de hărţuire sexuală.

"În urma apariţiei în spaţiul online a unor conversaţii dintre o elevă şi un cadru didactic al unei instituţii de învăţământ, din Piatra-Neamţ, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ s-au sesizat din oficiu şi au demarat cercetări în vederea stabilirii, cu exactitate, a situaţiei de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de hărţuire sexuală, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ. Cadrul didactic a fost audiat în această dimineaţă", a declarat Georgiana Moşu, pentru Agerpres. 

Și conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a solicitat Consiliului de Administraţie al liceului să înceapă o anchetă pe baza plângerii formulate de elevă.

Directoarea adjunctă a liceului a demisionat, marţi seară, la solicitarea conducerii ISJ Neamţ. 

 

Ce spune Sorin Cîmpeanu în acest caz

 

Sorin Câmpeanu aplică primele sancțiuni în cazul profesorului din Piatra Neamț care i-a cerut fotografii indecente unei eleve. 

Ministrul Educației a anunțat, marție seară, la Digi24, că profesorul este cercetat discipinar, iar directoarea adjunctă a liceului în care învăța eleva a fost demisă pentru că i-a luat apărarea cadrului didactic și a certat-o pe tânără.

„La modul general toleranță zero pentru astfel de comportamente. Din discuția pe care am avut-o în această seară cu inspectorul general, i-a fost cerută demisia doamnei director adjunct care a încercat să-i ia apărarea acestui cadru didactic. Demisia produce efecte încă de astăzi. Doamna director adjunct Mihaela Satman, care nu a considerat că este o problemă destul de gravă nu mai este director adjunct. (...) I-a făcut o vină elevei că s-a înscris la clasa de mecanică, este inadmisibil să faci o vină unui elev că s-a înscris la o anumită clasă”, a spus ministrul, la Digi 24. 

„În același timp cercetarea disciplinară continuă și se vor lua măsuri pe care le vom urmări îndeaproape”, mai spunea el. 

 

Ce acuzații i se aduc profesorului din Piatra Neamț

 Dorian Popa a dezvăluit cine era, de fapt, poliţistul mort în accidentul de motocicletă din faţa Casei Poporului

Conform RiseProject, profesorul de matematică Cristian Pipirigeanu i-ar fi cerut fotografii indecente unei eleve în vârstă de 21 de ani, de la seral. 

„Credeam că trimiți o poză cu tine goală, că de matematică sunt sătul”, i-ar fi scris profesorul, în octombrie, motivând că „I-ar înfrumuseța zilele unui om trecut de 45 de ani”. 

Directoarea adjunctă a spus că incidentul nu este problema școlii, pentru că eleva e majoră și hărțuirea sexuală nu a avut loc în incinta liceului:

 „Trebuia să facă plângere la poliție că este agresată. Regulamentul școlar nu-mi permite să văd ce face omul în viața lui privată, seara.”

Ancheta penală şi administrativă împotriva profesorului de matematică a fost demarată după ce în mediul online au apărut mai multe conversații între profesor şi o elevă, în care îi solicita să îi trimită poze indecente cu ea.

După ce eleva a sesizat conducerii liceului problema, profesorul de matematică i-ar fi trimis pe Facebook şi Whatsapp ameninţări şi injurii.
 

 

Citeşte mai multe despre:   hartuire sexuala,   Sorin Cimpeanu