Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment ALERTĂ METEO: Răsturnare de situație, VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL! Vezi care sunt cele mai afectate județe!

ALERTĂ METEO: Răsturnare de situație, VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL! Vezi care sunt cele mai afectate județe!

Un articol de: B1.ro - 07 Noi 2019, 07:50
Foto: pixabay.com Eveniment

Meteorologii nu vin cu vești grozave pentru ziua de miercuri, 7 noiembrie 2019. Din nefericire, vor apărea ploile însoțite de descărcări electrice.

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii noiembrie, deși valorile termice diurne vor scădea și în regiunile sudice și estice.

Cerul va fi variabil în regiunile sud-estice, în timp ce, în restul teritoriului vor fi înnorări, temporar va ploua și sub formă de aversă, iar izolat se vor înregistra descărcări electrice și cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări la munte, îndeosebi pe creste, pe litoral, iar în a doua parte a intervalului și în sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în nordul Moldovei și 24 de grade în sudul Munteniei și al Dobrogei, iar cele minime între 5 și 15 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

ȘOC ÎN SHOWBIZ! ADIO, ANAMARIA PRODAN! A ÎNLOCUIT-O DEJA! NICI EI NU ÎI VINE SĂ CREADĂ...( GALERIE FOTO)

În București, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii noiembrie.

Temperatura maximă, în scădere ușoară față de ziua precedentă, va fi de 22-23 de grade, iar cea minimă de 10-11 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, potrivit stirimeteo.com.

ȘOC PENTRU CARMEN DE LA SĂLCIUA! CULIȚĂ STERP, PRINS CU ALTA! AU FĂCUT-O ÎN PUBLIC (GALERIE FOTO)

Citeşte mai multe despre:   ANM
 
Loading...