Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment PROIECT: Mamele cu cel puțin trei copii născuți înainte de 1990 ar putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare

PROIECT: Mamele cu cel puțin trei copii născuți înainte de 1990 ar putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare

Un articol de: - 15 Oct 2015, 15:49
PROIECT: Mamele cu cel puțin trei copii născuți înainte de 1990 ar putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare Foto: antena3.ro Eveniment

Femeile care au născut cel puțin trei copii înainte de 1990 și pe care i-au crescut până la vârsta de 10 ani ar putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an dacă au 3 copii sau cu 2 ani dacă au peste 4 copii, conform unui proiect depus la Senat.

Proiectul aparține senatorului PSD Trifon Belacurencu și se află în dezbatere, la Senat, notează Mediafax.

Potrivit proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, reducerea vârstei de pensionare, în cazul femeilor care au născut cel puţin trei copii, până la data de 1 ianuarie 1990, pe care i-au crescut până la vârsta de zece ani, nu poate fi cumulată cu o alta, vârsta de pensionare redusă potrivit proiectului de lege amintit neputând fi mai mică de 55 de ani.

Iniţiatorul proiectului de lege susţine că prin eliminarea prevederii privind reducerea vârstei de pensionare pentru mamele din categoria amintită "nu s-a ţinut cont de faptul că femeile care au rămas însărcinate şi au născut până în luna octombrie a anului 1990 au fost nevoite să ducă sarcina la termen, deoarece nu existau măsuri legale de întrerupere a sarcinii sau de contracepţie".

 Acesta mai arată că, înainte de 1990, femeile care năşteau nu beneficiau de concediu pentru creşterea copilului, ci doar de concediu prenatal şi post natal, care însumau 126 de zile.

Citeşte mai multe despre:   proiect de lege,   PSD,   copii,   mame,   Senat