Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Protest în faţa Ministerului Sănătăţii, faţă de decizia de desfiinţare a Spitalului Odobeşti

Protest în faţa Ministerului Sănătăţii, faţă de decizia de desfiinţare a Spitalului Odobeşti

Un articol de: - 29 Mar 2011, 12:42
Foto: B1 TV Eveniment

Liga Studenţilor Social Democraţi şi Asociația pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă (AMDDL) au protestat, marţi, între orele 12:00 şi 16:00, în faţa Ministerului Sănătăţii, faţă de decizia de desfiinţare a Spitalului Odobeşti. La manifestația organizată din inițiativa AMDDL ar fi trebuit să ia parte și reprezentanți ai Institutului Verde, însă aceștia nu s-au mai prezentat.

În timpul protestului, manifestanții au scandat mai multe lozinci, printre care „Demisia” și „Jos PDL”, nemulţumiţi de actuala guvernare.

Decizia Ministerului Sănătăţii de transformare a Spitalului Orăşenesc din Odobeşti, în azil de bătrâni, i-a nemulţumit pe toti angajaţii unităţii medicale, precum şi pe pacienţi.

Spitalul deserveşte o populaţie de peste 35.000 de locuitori, care riscă să rămână fără asistenţă medicală, dacă propunerea va fi adoptată.

La nivel local, locuitorii alături de personalul medical, au ieşit în stradă, în semn de solidaritate faţă de protestul din Bucureşti.

Protest Ministerul Sănătăţii


Citeşte mai multe despre:   protest,   Ministerul Sanatatii
 
 
 
Loading...