Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Parchetul General a anunţat desecretizarea protocolului secret încheiat cu SRI

Parchetul General a anunţat desecretizarea protocolului secret încheiat cu SRI

Un articol de: - 27 Mar 2018, 20:29
Eveniment

Ministerul Public a anunţat marţi seară că în urma analizei făcute privind aspectele legale ale procedurii de descretizare a protocolului secret încheiat în 2009  între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații.

În urma analizei, Ministerul Public precizează că s-a tras concluzia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru declasificarea documentului menționat şi acum aşteaptă punctul de vedere al SRI privind desecretizarea documentului.

Parchetul General mai subliniază în încheiere că protocolul în cauză a fost încheiat în cadrul normativ în vigoare la data semnării, în limita și competențele specifice prevăzute de lege.

Redăm mai jos comunicatul integral emis de Ministerul Public:

Având în vedere discuțiile din spațiul public referitoare la declasificarea protocolului de cooperare în domeniul securității naționale încheiat în anul 2009 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, Biroul de informare și relații publice este abilitat să comunice următoarele:

La nivelul Ministerului Public a fost finalizată analiza aspectelor legale privind procedura de desecretizare,  concluzia fiind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru declasificarea documentului menționat.

În acest moment, având în vedere concluzia analizei, Ministerul Public așteaptă  punctul de vedere al Serviciului Român de Informații, astfel cum prevede procedura de declasificare a documentelor cu acest regim juridic, punct de vedere care a fost solicitat în scris instituției cosemnatare. Reamintim faptul că protocolul în cauză a fost încheiat în cadrul normativ în vigoare la data semnării, în limita și competențele specifice prevăzute de lege.

Citeşte mai multe despre:   SRI,   Parchetul General