Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Radu Țincu: Cred că 2021 va fi un an în care vor fi implementate relaxări / Ministerul Sănătății a uitat de prioritatea națională, aceea a vaccinării și s-a preocupat de lucruri secundare care i-au parazitat activitatea (VIDEO)

Radu Țincu: Cred că 2021 va fi un an în care vor fi implementate relaxări / Ministerul Sănătății a uitat de prioritatea națională, aceea a vaccinării și s-a preocupat de lucruri secundare care i-au parazitat activitatea (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 22 Apr 2021, 11:52
Radu Țincu: Cred că 2021 va fi un an în care vor fi implementate relaxări / Ministerul Sănătății a uitat de prioritatea națională, aceea a vaccinării și s-a preocupat de lucruri secundare care i-au parazitat activitatea (VIDEO) foto: captură TV Eveniment

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a explicat că relaxarea de restricții anti-coronavirus trebuie să se producă progresiv, însă depinde de campania de vaccinare, de incidența transmiterii în comunitate, respectiv de responsabilitatea individuală a fiecăruia dintre noi. „Cel puțin în ultimele trei-patru luni de zile, Ministerul Sănătății a uitat de prioritatea națională, aceea a vaccinării și s-a preocupat de cu totul și cu totul alte lucruri secundare, care au parazitat activitatea Ministerului Sănătății”, a mai spus doctorul, joi, în cadrul Știrilor B1 TV prezentate de Andreea Moraru.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Radu Țincu, pe B1 TV, despre relaxarea de restricții anti-coronavirus

 

„Cel mai important este că cu toții trebuie să înțelegem că toată această campanie de vaccinare și toate măsurile care au fost implementate nu au decât un singur scop, acela de a controla pandemia, iar atunci când pandemia începe să fie controlabilă, cu siguranță, vom renunța la măsuri restrictive. Niciun guvern din lume nu își dorește să implementeze astfel de măsuri care să afecteze calitatea vieții oamenilor și să afecteze din punct de vedere economic. Însă va trebui să vedem, această relaxare va trebui să fie, evident, progresivă și depinde de trei elemente importante. Depinde de campania de vaccinare – până în luna iunie mai avem o lună și ceva de vaccinare și sperăm ca acest proces să se intensifice, astfel încât cât mai multe persoane să fie imunizate. Depinde foarte mult de incidența pe care transmiterea în comunitate o are în anumite zone. Depinde în continuare și de responsabilitatea noastră. Chiar dacă unele măsuri vor fi relaxate, sunt absolut convins că fiecare dintre noi, în funcție de vulnerabilitățile individuale, dacă am fost sau nu vaccinați, în funcție de cum există contextul în localitatea noastră, în comunitatea noastră, vom respecta în mod voluntar, responsabil anumite măsuri pentru protecția propriei sănătăți. Cred cu siguranță că acest an va fi un an în care vor fi implementate măsuri de relaxare”, a declarat Radu Țincu.

Ce a spus medicul despre campania de vaccinare anti-COVID-19 și atitudinea Ministerului Sănătății față de acest demers

 

Întrebat dacă, având în vedere situația actuală a campaniei de vaccinare anti-COVID-19, putem spera că pandemia va fi controlabilă într-un orizont rezonabil de timp astfel încât să ne gândim la relaxări, medicul a afirmat: „Trebuie să vedem de ce campania de vaccinare a ajuns aici. Sunt mai multe explicații, fie persoanele nu mai au încredere în vaccinare, ceea ce reprezintă o reală problemă și atunci autoritățile, dacă identifică această cauză, vor trebui să înceapă o campanie de informare astfel încât populația indecisă să poată să fie adusă la centrele de vaccinare, însă nu cred că aceasta este explicația. Este clar că în primele luni au fost foarte mulți oameni care au dorit să se vaccineze și s-a creat această aglomerație în centrele de vaccinare. Acum, lucrurile s-au stabilizat și s-au stabilizat pentru că mare parte a populației doritoare deja a primit doza de vaccin, iar numărul de doze alocate României a crescut foarte mult și atunci această creștere realizează un acces mult mai bun al populației la vaccinare”.

„Însă și aici trebuie spus un lucru, în ultimele luni de zile, cel puțin în ultimele trei-patru luni de zile, Ministerul Sănătății a uitat de prioritatea națională, aceea a vaccinării și s-a preocupat de cu totul și cu totul alte lucruri secundare, care au parazitat activitatea Ministerului Sănătății. De aceea, cred că în perioada următoare vor trebui să vadă care sunt prioritățile adevărate ale României”, a mai spus Radu Țincu.

Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...

Citeşte mai multe despre:   Radu Țincu