Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Radu Țincu, despre cazul medicului erou Cătălin Denciu: Imunitatea, după infectare, se pare că nu durează. Cel mai probabil va fi vorba de o formă ușoară de SARS-CoV-2 (VIDEO)

Radu Țincu, despre cazul medicului erou Cătălin Denciu: Imunitatea, după infectare, se pare că nu durează. Cel mai probabil va fi vorba de o formă ușoară de SARS-CoV-2 (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 17 Noi 2020, 08:59
Radu Țincu, despre cazul medicului erou Cătălin Denciu: Imunitatea, după infectare, se pare că nu durează. Cel mai probabil va fi vorba de o formă ușoară de SARS-CoV-2 (VIDEO) Eveniment

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a vorbit despre situația medicului erou Cătălin Denciu, care este în prezent internat în Belgia și care a fost depistat cu COVID-19 pentru a doua oară în acest an. „Cel mai probabil, această nouă manifestare de boală vine în contextul în care undeva există o memorie imună și cel mai probabil va fi vorba de o formă ușoară de SARS-CoV-2”, a subliniat Radu Țincu, marți dimineață, în direct pe B1 TV.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Ce a spus medicul Radu Țincu, în direct pe B1 TV

 

Întrebat cât de grav este pentru o persoană cu arsuri să contracteze COVID-19, Radu Țincu a explicat: „Nu există foarte multe date la nivel internațional în legătură cu această asociere dintre SARS-CoV-2 și arsuri, pentru că n-au fost suficient de mulți pacienți, însă ce știm este că medicul a mai fost contaminat cu SARS-CoV-2 în primăvară. Într-adevăr imunitatea, după infectare, se pare că nu durează și iată încă o confirmare dacă vreți în plus a faptului că imunitatea este de scurtă durată. Cel mai probabil, această nouă manifestare de boală vine în contextul în care undeva există o memorie imună și cel mai probabil va fi vorba de o formă ușoară de SARS-CoV-2”.

Tot în contextul tragediei de sâmbătă seară, el a vorbit și despre demisia managerului de la Spitalul Județean de Urgență Piara Neamț. Întrebat dacă este de părere că decizia lui Lucian Micu de a renunța la funcție ajută în această situație și, mai exact, cum ar putea ajuta, Radu Țincu a răspuns: „Cred că în primul rând trebuie să identificăm cauza incendiului și cred că dacă au fost cauze prevenibile care au stat la baza acestui incendiu, trebuie identificate și persoanele care sunt responsabile. Nu cred că o demisie a unei singure persoane poate rezolva o problemă de asemenea amploare dacă într-adevăr se dovedește că a fost vorba de o eroare”.

„Lucian Micu: „Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic”

 

Lucian Micu a anunțat, luni, că va demisiona din funcția de manager al Spitalului Județean Piatra Neamț.

„Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate! Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toții dovadă de înțelegere și să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieți, cât mai multe. Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”, a scris Lucian Micu, pe Facebook.

A venit acasă și și-a găsit soţul în pat. Când a dat aşternutul la o parte, a împietrit! A plâns ...

Citeşte mai multe despre:   Radu Țincu