Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Radu Țincu: Vaccinarea nu este obligatorie nicăieri în lume / Deja sunt oameni care știu și ce boli va da vaccinul, deși niciunul nu a fost aprobat încă de vreo autoritate internațională (VIDEO)

Radu Țincu: Vaccinarea nu este obligatorie nicăieri în lume / Deja sunt oameni care știu și ce boli va da vaccinul, deși niciunul nu a fost aprobat încă de vreo autoritate internațională (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 23 Noi 2020, 18:47
Radu Țincu: Vaccinarea nu este obligatorie nicăieri în lume / Deja sunt oameni care știu și ce boli va da vaccinul, deși niciunul nu a fost aprobat încă de vreo autoritate internațională (VIDEO) Eveniment

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a precizat că „în acest moment sunt șase vaccinuri aflate în aceeași fază de cercetare științifăc”, însă „niciunul dintre ele nu a fost autorizat” până la ora actuală. El a îndemnat populația la calm, luni, în direct pe B1 TV, și a subliniat că vaccinul împotriva COVID-19 nu va fi obligatoriu și „că trebuie să așteptăm datele științifice”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Radu Țincu, despre vaccinul împotriva COVID-19, în direct pe B1 TV

 

Referitor la faptul că anumiți medici nu sunt prea încântați de vaccinul anti-coronavirus, medicul Radu Țincu a explicat: „Ne întoarcem din nou la discuțiile pe care le-am tot avut chiar și cu dumneavoastră în legătură cu comunicarea. O comunicare proastă – așa cum ea a fost la începutul acestei campanii de vaccinare – nu face altceva decât să producă scindare socială, pe de o parte, făcând tabere pro și contra care se vor încăiera pentru un ipotetic vaccin, care încă nici n-a fost aprobat. Deja sunt oameni care știu și ce boli va da vaccinul, sunt oameni care știu exact câte doze vom primi, dar încă niciun vaccin nu a fost aprobat de nicio autoritate internațională. Pe de altă parte, va crește gradul de dezorientare. În momentul în care populația vede că autoritățile se pregătesc împreună cu Armata să vaccineze în forță populația împotriva voinței proprii, acest lucru creează iarăși dezorientare”.

„În primul rând trebuie să stabilim care e realitatea. Unu, vaccinarea este facultativă oriunde în lume, deci nu este obligatorie nicăieri în lume. N-o să se introducă vaccinarea obligatorie nicăieri. Nicio țară nu și-a exprimat dorința de a face acest proces obligatoriu, deci va fi facultativ. În al doilea rând, trebuie să așteptăm și să avem un pic de răbdare – să așteptăm să vedem toată documentația care va fi pusă la dispoziție după depunerea pentru autorizare. În acest moment sunt șase vaccinuri aflate în aceeași fază de cercetare științifică. Niciunul dintre ele nu a fost autorizat. Nu avem toate datele în legătură cu tehnica folosită pentru elaborarea lui. Sunt anumite aspecte care urmează a fi depuse în momentul în care vaccinul este supus aprobării. Ceea ce în schimb trebuie să facem și aici trebuie să spunem acest lucru, autoritățile trebuie să se pregătească. Cred că este pentru prima oară în istoria postdecembristă când ne pregătim și nu vom fi luați prin surprindere atunci când vor veni cele 10 milioane de doze, să nu știm unde le depozităm, cui i le administrăm și cum se va desfășura tot acest proces. Autoritățile române trebuie să elaboreze acest plan de vaccinare, însă populația trebuie să fie un pic mai liniștită și să înțeleagă că nu va fi obligatoriu și că trebuie să așteptăm datele științifice”, a mai adăugat Radu Țincu, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Citeşte mai multe despre:   Radu Țincu