Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Raed Arafat: Introducerea saltelelor de salvare, doar pe baza analizei grupului de lucru IGSU, DSU şi ISU

Raed Arafat: Introducerea saltelelor de salvare, doar pe baza analizei grupului de lucru IGSU, DSU şi ISU

Un articol de: Raluca Tindeche - 25 Feb 2021, 15:22
Raed Arafat: Introducerea saltelelor de salvare, doar pe baza analizei grupului de lucru IGSU, DSU şi ISU Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat, joi, la Târgu Mureş, că se discută despre o eventuală a introducere a saltelelor de salvare la nivel naţional, iar analiza este făcută de un grup de lucru IGSU, DSU şi de la mai multe inspectorate. 

"Am creat , după o discuţie cu domnul ministru Bode, un grup de lucru IGSU, DSU şi de la mai multe inspectorate, unele care au saltele, altele care nu au saltele. Pot să vă spun că din analiza preliminară pe care am prezentat-o domnului ministru Bode - şi a asta a fost o chestiune după ce am dat mai multe telefoane şi ne-am interesat la colegii noştri din alte ţări - reiese că sunt multe ţări care au şi multe care nu le folosesc: Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Israel. Fie nu le au, fie chiar le-au scos.

În Franţa, de exemplu, au fost autorizate între anii 1980 şi 1985, după care au fost scoase. La acest moment Franţa face noi studii şi experimente să vadă dacă le reintroduce dacă tehnologiile noi le schimbă părerea, dar încă nu au ieşit cu o concluzie. Pe de altă parte, există ţări care au. Finlanda are pe fiecare scară o pernă de acest gen, pe care o foloseşte dacă nu poate folosi autoscara. Dar au limitări , de cele mai multe ori că nu pot sări de la o înălţime foarte mare. Există riscul ca oameni care sar, fiindcă nu sunt învăţaţi, pot să sară cu picioarele şi să sufere accidente foarte grave, pot chiar să îşi piardă viaţa. De aceea unele ţări nu le folosesc deloc", a declarat Raed Arafat, potrivit Agerpres. 

Acesta mai spune că există state, precum Austria şi Germania, în care aceste saltele de salvare se folosesc în anumite zone, iar în altele nu. 

"Nu întotdeauna vii cu salteaua şi pui să o instalezi imediat. Plus la persoanele care vor să se arunce, dacă sunt pe acoperiş şi vor să se arunce, pui salteaua, se mută. Altul vede că ai salteaua şi eşti în curs să o instalezi, poate să se arunce, să nu mai aştepte negociatorii sau pe cei care să îl convingă să nu se arunce. Există riscuri , nu există doar soluţii care să spună că salteaua salvează vieţi. Nu, e o unealtă care există şi la care trebuie analizată introducerea ei pe baza analizei pe care o va face grupul", a arătat Raed Arafat

 

Citeşte mai multe despre:   Raed Arafat