Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Rămăşiţele Reginei-Mamă Elena au fost aduse în România: Ceremonial militar şi religios pe Aeroportul Otopeni (FOTO, VIDEO)

Rămăşiţele Reginei-Mamă Elena au fost aduse în România: Ceremonial militar şi religios pe Aeroportul Otopeni (FOTO, VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 18 Oct 2019, 12:23
Foto: Inquam Photos / George Calin Eveniment

Dorința ultimului suveran al României este îndeplinită. Rămăşiţele Reginei-Mamă Elena au fost repatriate din Elveţia și vor fi depuse în necropola Regală de la Curtea de Argeș, alături de cele ale fiului său, Regele Mihai I. O aeronavă a Forţelor Aeriene Române a adus, vineri, sicriul Reginei Elena pe Aeroportul Internaţional Otopeni. La aeroport a avut loc un ceremonial militar şi religios, la care au fost prezenţi Custodele Coroanei Române, Margareta, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române și ai altor culte. Publicul nu a avut acces la ceremonie. 

Avionul militar a aterizat la ora 11:00, pe Aeroportul Internațional Otopeni. Majestatea Sa Margareta a dorit ca, în mod simbolic, sicriul reginei Elena să plece către Curtea de Argeş de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă şi Regele Mihai au fost forţaţi să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani. 

Elena este singura regină a românilor, care a fost înmormântată în afara ţării, la cimitirul din Lausanne.

Sicriul va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală de la Curtea de Argeș. Publicul se va putea închina şi reculege la catafalc. 

Familia Regală anunţă doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie 2019.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Foto: Inquam Photos / George Calin 

Foto: Inquam Photos / George Calin 

Foto: Inquam Photos / George Calin 

 

 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Regina Mama Elena,   Romania,   Elvetia
 
Loading...