Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Răzbunarea ”creștinească” a unui preot: Numele și adresa unui jurnalist au răsunat în tot cartierul din staţia de amplificare a bisericii. De la ce a pornit totul

Răzbunarea ”creștinească” a unui preot: Numele și adresa unui jurnalist au răsunat în tot cartierul din staţia de amplificare a bisericii. De la ce a pornit totul

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 15 Aug 2020, 21:30
Răzbunarea ”creștinească” a unui preot: Numele și adresa unui jurnalist au răsunat în tot cartierul din staţia de amplificare a bisericii. De la ce a pornit totul Foto: Ionuț Benea / Facebook Eveniment

Numele jurnalistului Ionuţ Benea, dar şi adresa la care locuieşte au răsunat duminică pe străzile din comuna ieșeană Tomeşti, fiind rostite la staţia de amplificare a bisericii de către preotul paroh al lăcașului  de cult „Naşterea Domnului”. Preotul s-a răzbunat astfel ”creștinește” pe bărbat, care și-a ”permis” să adreseze o petiție Poliţiei Române, în care a atras atenţia asupra unei posibile încălcări a legii privind ordinea publică. Benea a scris pe site-ul instituției că în întreg cartierul răsună slujbele în fiecare zi de sărbătoare. Preotul a spus că s-a simțit umilit, pentru că a trebuit să-i dea explicații agentului de poliție. Așa de supărat a fost ”slujitorul Domnului”, că a avut grijă să rostească de mai multe ori numele lui Benea și adresa lui, să nu care cumva să existe un singur locuitor al cartierului care nu le află. Jurnalistul își dorește în mod deosebit să-și audă iar numele în tot carierul, așa că luni va depune plângere penală împotriva preotului pentru incitare la ură și discriminare.

 

Cum a ajuns Ionuţ Benea să-și audă numele rostit de la staţia de amplificare a bisericii

 

„Azi, în timp ce îmi beam cafeaua, mi-am auzit numele și adresa de la stația de amplificare a bisericii din cartier. După câteva secunde, am auzit și numele Iuliei, și încă o dată adresa la care, împreună, locuim în Tomești.

Ne-au fost spuse la predică imediat după ce au fost pomenite, laudativ, numele celor care au dat bani, în ultima perioadă, Bisericii „Nașterea Domnului”. Spre deosebire de ei, noi am fost strigați la categoria „Și acum, dragi credincioși, niște vești proaste”, a scris Ionuț Benea, pe Facebook.

A povestit apoi că, în urmă cu trei săptămâni, a scris Poliției Române în legătură cu o posibilă încălcare a legii privind ordinea publică: „Descriam cum, în fiecare zi de sărbătoare, de la biserica din cartier răsună, uneori neinteligibil – dar extrem de voluminos - slujbele”.

Benea a ținut să precizeze că petița sa nu are legătură cu opțiunile sale religioase și nu-și dorește să fie cineva amendat, ci pur și simplu să atragă atenția asupra acestei situații.

Jurnalistul a povestit că a fost vizitat apoi de un agent de la Secția Rurală 1, care i-a transmis că nu poate decât să discute cu preotul. Polițistul a completat o declarație cu aceleași aspecte menționate în petiție, iar jurnalistul a semnat-o.

 UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

Cum s-a răzbunat preotul care s-a simțit umilit după vizita Poliției

 

„După slujba de astăzi, am aflat, live, din curtea proprie, ce a urmat. Preotul Teofil Leuștean a informat enoriașii – prezenți sau nu la slujbă - de la aceeași stație de amplificare, că a fost chemat la Poliție pentru a da o declarație. S-a plâns părintele că s-a simțit umilit de acea vizită, punctând apoi, clar și răspicat – ca la starea civilă – cine e de vină. Cu nume, prenume și adresă din buletin.

„Domnul Ionuț Benea, de pe strada Torentului nr. 8A, și doamna Cristina Benea au formulat reclamație că îi deranjează slujba”, a spus părintele. Noi, stupefiați, ascultam, din leagănul din curte.

Părintele a purces în explicații: „pe aici trec avioane și camioane”, acesta fiind motivul, pentru care, a spus el, e nevoie de stația de amplificare pentru transmiterea slujbelor. Ne-a mai pomenit o dată, cu tot cu adresă, după care a oferit enoriașilor și un pic de context:

„Acum doi ani am fost la casa aceea (da, a repetat adresa noastră de acasă) și domnii (da, ne-au spus iar numele) mi-au spus că nu sunt cu Biserica”, a zis el.

Adevărul e că, acum doi ani, preotul a venit la noi în preajma sărbătorii „Sfinților Petru și Pavel”, cu ceva ce el a numit molifta apostolilor.

A deschis poarta fără accept, a dat să intre în curte fără accept și, politicos, i-am spus că nu ne interesează. Noroc că, la vremea aia, nu aveam câinele lup, că ne mai punea să-i plătim și sutana.

Cam asta a fost singurul contact direct cu preotul de la parohia de lângă casa noastră.

Revenind la slujbă, după strigarea ca la catalog a numelor noastre, preotul a trecut la un plebiscit, transmis și el de boxă: „Sunteți de acord să mai transmitem slujbele la stație?”. Cam ca Dragnea, când își interoga membrii de partid dacă mai vor să le fie președinte. Parcă și tonul a fost similar.

Nu știu ce au răspuns oamenii, însă deduc că „da”, deoarece transmisiunea a continuat”, a povestit Ionuț Benea, pe Facebook.

 

Preotul se va alege cu plângere penală pentru incitare la ură sau discriminare

 

Benea a anunțat că luni va depune plângere penală pe numele preotului pentru „incitarea la ură sau discriminare” . 

„Știu, din experiență, că nimeni nu va răspunde pentru asta, dar abia aștept să-mi aud numele, din nou, la boxa bisericii din cartier”, a mai precizat jurnalistul.