Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Razie în weekend: Polițiștii vor controla barurile și discotecile, pentru a găsi traficanți de droguri și prostitutate

Razie în weekend: Polițiștii vor controla barurile și discotecile, pentru a găsi traficanți de droguri și prostitutate

Un articol de: - 17 Aug 2012, 15:30
Foto: altracitta.org Eveniment

În acest weekend, polițiștii vor face controale în zona barurilor, a discotecilor, a cluburilor de noapte și a altor localuri de alimentație publică, fiind vizate atât locațiile din zonele urbane, cât și cele din zonele rurale.

Scopul controalelor este de a preveni și combate traficul și consumul ilicit de droguri, dar și de a depista persoanele care se prostituează, a preveni furturile și infracțiunile cu violență, a explicat Poliția Română într-un comunicat de vineri.

Pe lângă aceasta, polițiștii vor acționa pentru a depista și trage la răspundere persoanele urmărite în temeiul legii, a identifica bunurile obținute în urma unor infracțiuni și a îi sancționa pe cei care încalcă legea.

Polițiștii vor urmări, în plus,  „asigurarea măsurilor de ordine internă în localuri, pe timpul desfășurării activităților distractive, cu respectarea prevederilor Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de de încălcare a unor norme de convieţuire socială,” conform aceluiași comunicat.

În această acțiune, desfășurată la nivel național, vor fi implicate Direcția de Ordine Publică – IGPR, împreună cu Direcția de Investigații Criminale și Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.

Citeşte mai multe despre:   control,   politie,   droguri,   prostitutie,   furt,   politia romana,   comunicat
 
 
 
Loading...