Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Răzvan Firea, fiul vitreg al purtătorului de cuvânt al PSD, a votat cu Iohannis în turul doi (FOTO)

Răzvan Firea, fiul vitreg al purtătorului de cuvânt al PSD, a votat cu Iohannis în turul doi (FOTO)

Un articol de: - 26 Noi 2014, 11:55
Răzvan Firea, fiul vitreg al purtătorului de cuvânt al PSD, a votat cu Iohannis în turul doi (FOTO) Eveniment

Răzvan Firea, fiul vitreg al purtătorului de cuvânt al PSD, a sugerat într-o postare pe Facebook, că l-a votat pe Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

„Ieri a fost ziua mea. Acum 25 de ani, primeam cadou o revoluţie. Aseară am suflat în lumânări, dorindu-mi un preşedinte. Dorinţa mi s-a îndeplinit. Indiferent ce se va întâmpla în continuare, bun sau rău, am demonstrat ca decizia ne aparţine, în ciuda multora, care nu au crezut în forţa nostra. Aş vrea să mulţumesc generaţiei mele, care poate până ieri nu ştia care e stânga şi care este dreapta, însă a demonstrat că are o voce, o voce puternică, ce pusă la încercare, se poate transforma într-un vuiet de neînvins”, a scris Răzvan Firea, pe Facebook, a doua zi după turul doi al prezidențialelor.

Răzvan Firea, fiul primului soţ al Gabrielei Firea, este primul model androgin din România. După ce a renunţat la cariera de model, acesta s-a dedicat modei, scrie Libertatea.


Foto: facebook.com/razvan.firea

Citeşte mai multe despre:   turul doi,   Gabriela Firea