Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Relu Fenechiu, eliberat condiţionat, deși nu a plătit NICIUN LEU din prejudiciu

Relu Fenechiu, eliberat condiţionat, deși nu a plătit NICIUN LEU din prejudiciu

Un articol de: - 07 Aug 2017, 09:51
Foto: stiripesurse.ro Eveniment

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, va fi eliberat condiționat, deși nu a plătit niciun leu din prejudiciu. Decizia, care aparține Tribunalului Vaslui, este definitivă.

Fenechiu a avut câștig de cauză și la Judecătoria Vaslui, dar procurorii DNA au contestat verdictul. Astfel, Tribunalul Vaslui a menţinut decizia primei instanţe.

El ispășește din 30 ianuarie 2014 o condamnare la 5 ani de închisoare în dosarul ”Transformatorul”. Sentința lui a fost mărită la 5 ani și 6 luni după ce a fost găsit vinovat și de trafic de influență, în dosarul ”Siveco”.

DNA s-a opus eliberării sale condiționate, pentru că acesta nu a achitat nici măcar o parte din prejudiciul reținut în sarcina sa. În acest moment, statul trebuie să recupereze de la politician aproape 10 milioane de lei. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Relu Fenechiu,   prejudiciu