Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Remus Cernea propune ca Religia să devină facultativă în școli, iar Etica să fie obligatorie

Remus Cernea propune ca Religia să devină facultativă în școli, iar Etica să fie obligatorie

Un articol de: - 14 Feb 2014, 19:54
Foto: gazetadenavodari.ro Eveniment

Deputatul Remus Cernea propune ca Religia să nu mai fie materie obligatorie, ci să devină facultativă, iar locul ei ca disciplină obligatorie să fie luat de Etică, relatează Mediafax.

Cernea a declarat, vineri, la Constanța, că a realizat un proiect de lege pentru modificarea articolului 18 din Legea Educaţiei Naţionale numărul 1/2011, care se referă la studiul Religiei.

"Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ disciplina Etică drept disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Programa disciplinei Etică va consta îndeosebi în prezentarea principalelor doctrine şi valori morale de inspiraţie filosofică, ştiinţifică ori religioasă ale umanităţii, conform puterii de înţelegere a elevilor specifice fiecărei perioade de şcolarizare. Scopul disciplinei Etică este de a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev", a declarat Remus Cernea.

Deputatul a subliniat faptul că elevii vor putea studia în continuare Religia, însă doar ca materie facultativă şi numai la solicitarea scrisă a părinţilor ori a şcolarilor care au împlinit vârsta de 16 ani.

"Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de Religie, ca disciplină facultativă, conform confesiunii proprii, la solicitarea scrisă a părinţilor ori a acelora dintre elevi care au împlinit vârsta de 16 ani. Nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinţei sale ori fără a exista o cerere expresă", a explicat el.

Cernea a menționat că la Religie  nu vor fi acordate note, ci doar calificative, care nu vor fi luate în considerare la media generală. De asemenea, Remus Cernea a spus că manualele şi materialele auxiliare utilizate la orele de religie nu pot conţine afirmaţii cu caracter discriminatoriu ori referiri jignitoare la adresa altor culte sau persoane fără religie.

Deputatul a declarat că orele de Etică vor fi predate de către absolvenţi de ştiinţe socio-umane.

Proiectul de lege va fi depus la Senat la începutul săptămânii viitoare.

Citeşte mai multe despre:   Remus Cernea
 
 
Loading...