Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Remus Pricopie: Din anul şcolar 2013/2014 vor fi evaluări naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Remus Pricopie: Din anul şcolar 2013/2014 vor fi evaluări naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Un articol de: -
Eveniment

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, marţi, că începând din anul şcolar 2013/2014 vor exista evaluări naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Pricorpie a declarat că este necesară eo astfel de măsură în condiţiile în care până la clasa a VIII-a nu există nicio evaluare, scrie Mediafax. "Este vorba de sistemul de evaluare periodică, evaluarea la clasa a II-a, la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a. Este o idee veche, nu am venit eu cu ea la Ministerul Educaţiei, este o idee pe care instituţiile specializate în ştiinţele educaţiei din ţară şi din străinătate o studiază de ani de zile, iar principalul motiv pentru care trebuie să introducem această evaluare este acela că noi, în sistemul nostru de educaţie, până la clasa a VIII-a nu avem nicio evaluare de sistem. Evaluarea naţională este prima evaluare după ani buni de şcoală. Să nu ne mirăm când constatăm că 25 la sută din copiii noştri nu reuşesc să ia nota 5 la două examene. Mă rog, nu sunt uşoare, dar nu sunt nici grele, sunt examene de evaluare naţională, matematica şi româna, de la sfârşitul clasei a VIII-a", a declarat ministrul Educaţiei.

Pricopie a spus că prin introducerea evaluărilor naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se poate urmări mai bine cum evoluează fiecare elev, dar şi dacă şi unde sunt probleme la nivel de şcoală, de clasă sau de elev.

"Acest sistem va deveni standard începând cu anul şcolar 2013/2014. Prin urmare, după câţiva ani de grădiniţă, după clasa pregătitoare, după clasa I, ajungem în clasa a II-a şi putem să vedem care este nivelul elevilor, iar informaţiile respective le putem folosi pentru a vedea unde avem vulnerabilităţi, unde sunt probleme, la nivel de şcoli, la nivel clase, chiar la nivel de elev în raport cu ceilalţi elevi", a explicat Remus Pricopie.

 

Citeşte mai multe despre:   elevi
 
 
 
Loading...